47 de probe analizate de DSVSA Olt, la legume și fructe

0
909

În ultimele cinci luni, în laboratorul DSVSA Olt au fost analizate 47 de probe de legume și fructe din străinătate. Deși, în acest moment sunt în vizorul autorităților legumele românești, la Olt s-au verificat doar legume din import.

Legumele și fructele erau din Turcia, China, Ecuador și Egipt insa nu s-au înregistrat rezultate neconforme. “În perioada 01.01-08.05.2023, în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt au fost analizate 47 probe de legume și fructe în vederea determinarii reziduurilor de pesticide din produse alimentare de origine nonanimală. Probele au fost prelevate în cadrul Programului de supraveghere și control pentru anul 2023, din depozite de destinație și supermarketuri, din județele arondate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pentru afluirea probelor către Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, respectiv din județele Argeș, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea.

Majoritatea probelor recepționate au avut origine Turcia, dar și China, Ecuador, Egipt. Nu au fost rezultate neconforme, respectiv depășiri ale reziduurilor de pesticide în legumele și fructele analizate“, se arată în comunicatul DSVSA Olt.

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.