Mai bine de 3 ore au actionat pompierii noaptea trecuta pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinta din comuna Giuvarasti, care ulterior, s-a propagat si la gospodaria vecina. În urma incendiului au ars acoperișul locuințelor și anexelor, pe aproximativ 300 de metri pătrați, 100 de baloți de lucernă și folie de polietilenă. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un conductor electric cu defecțiuni sau improvizații.