Strainii se stabilesc in Romania pentru angajare sau reintregirea familiei

0
357

În anul 2022, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Olt au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 1824 de persoane, cetățeni din state terțe și europeni. Au fost depistați peste 80 de străini în situații ilegale, fiind aplicate aproximativ 180 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost eliberate 1800 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați.

Activitatea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Olt s-a desfășurat pe parcursul anului 2022 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație. În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2022, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Olt au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 1.824 de persoane, dintre care 1.475 străini din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Vietnam, India, Sri Lanka, Republica Moldova, Nepal și 349 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania, Bulgaria şi Spania. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și reîntregirea familiei.

Potrivit unui comunicat de presa al Biroul pentru Imigrări al județului Olt

„Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 868 permise de ședere, dintre care 848 pentru ședere temporară și 20 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 67 certificate de înregistrare și 13 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 2.051 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.809 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, 166 de cereri au fost respinse, iar 76 se află în curs de soluționare”.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 80 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 82 de străini. Pentru 19 cetățeni străini au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, iar ceilalți îndeplineau condițiile și au fost puși în legalitate. De asemenea, alte 121 de decizii de returnare au fost emise ca urmare a revocării vizelor sau a dreptului de ședere ori a refuzului prelungirii acestui drept. Totodată, au fost aplicate 176 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 64.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.