Modificări la procedura de aplicare a vizei anuale a autorizațiilor

0
389

Autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu trebuie vizate anual, având în vedere Ordinul Ministrului Mediului nr.1150 / 27 mai 2020 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu. Termenul în care titularul activității solicită aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și / sau autorizației integrate de mediu este de maximum 90 de zile și de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține. În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială. Pentru solicitările transmise în termen mai scurt decât cel specificat mai sus, autoritatea publică pentru protecția mediului decide dacă este posibilă derularea procedurii de aplicare a vizei anuale până la data corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația / autorizația integrată de mediu inițială sau este necesară aplicarea prevederilor art. 17, alin (3) și (4) din OUG nr. 195 / 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, conform noilor modificări la Ordinului Ministrului Mediului nr.1150 / 20020, prevăzute de Ordinul Ministrului Mediului nr. 3309 / 2022 (apărut în Monitorul Oficial nr. 24 / 9.01.2023). De asemenea, conform noului Ordin al Ministrului Mediului nr. 3309 / 2022, pentru a stabili necesitatea verificării amplasamentului, autoritatea publică pentru protecția mediului, va lua în considerare următoarele aspecte : -au existat poluări accidentale pe amplasamentul autorizat; -au fost formulate reclamații / sesizări referitoare la activitatea autorizată; -există antecedente în ultimii 3 ani de nerespectare a măsurilor de monitorizare pentru activitatea autorizată; -există antecedente în ultimii 3 ani de neîndeplinire a obligațiilor de raportare pentru activitatea autorizată; -activitatea autoizată prezintă risc crescut de poluare a mediului și altele asemenea. Noul act legislativ mai prevede că, în cazul în care, în urma verificării documentelor transmise și după caz, în urma vizitei de amplasament, având în vedere aspectele menționate anterior, se constată că activitatea se desfășoară cu respectarea condițiilor impuse prin autorizația / autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond în activitatea desfășurată, în termen de 5 zile lucrătoare autoritatea publică pentru protecția mediului emite decizia de aplicare a vizei anuale. Pentru obținerea vizei anuale, titularul activității este obligat să solicite aplicarea vizei anuale la autoritatea publică pentru protecția mediului emitentă a autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, prin depunerea următoarelor documente: a) cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură; b) raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz; c) declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură; d) dovada achitării tarifului, respectiv un tarif în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. Tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă. Pentru operatorii economici care desfășoară activități pe raza județului Olt, tarifele în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu, se achită în avans prin virament bancar în contul APM Olt RO 93TREZ5065032XXX000341, Cod fiscal 4394668. Solicitarea vizei anuale a autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu de către operatorii economici care desfășoară activități pe raza județului Olt, se poate transmite la APM Olt prin poștă la adresa: str. Ion Moroșanu, nr 3, Slatina, județul Olt și prin mijloace electronice (scanat pe e-mail, pe adresa: office@apmot.anpm.ro sau prin fax: 0249 / 423670). Solicitarea vizei anuale se face separat pentru fiecare autorizație de mediu sau autorizație integrată de mediu deținută de titular. Solicitarea vizei anuale se poate transmite și prin mijloace electronice (scanat pe e-mail, pe adresa oficială a autorității publice pentru protecția mediului sau prin fax). Titularul se va asigura că solicitarea a fost înregistrată.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.