Peste 1.500 de olteni au ajuns la medic cu viroze și pneumonii

0
1352

Peste  1.500 de persoane din Olt au fost diagnosticate, în a doua săptămână a lunii noiembrie, cu boli de sezon, respectiv viroze și pneumonii. Cei mai afectați de aceste infecții respiratori sunt copiii.

Potrivit datelor DSP Olt, în această perioadă  au fost înregistrate peste 1.500 de olteni cu pneumonii și infecții respiratorii, dintre aceștia 85 sunt internați în spital

În  doua săptămână a lunii noiembrie    s-au inregistrat 1.105  de  cazuri  de infecții respiratorii acute cu 20 de internări, 424 cazuri de pneumonii cu 65 internări”, se arată în comunicatul DSP Olt.

Potrivit acelaeși surse, în Olt, au fost administrate peste 31.000 de doze de vaccin anti-gripal.

“Pentru sezonul  rece 2022- 2023, D.S.P. Olt  a catagrafiat  34.991  persoane, considerate la risc și care doresc să se vaccineze antigripal.Din achiziția Ministerului Sănătății până în prezent ne-au fost distribuite  31.027 doze de vaccin gripal în două tranșe, pentru vaccinarea  grupelor populaționale considerate  la risc.   Din cantitatea  distribuită unităților medicale vaccinatoare, până în prezent s-au administrat 28.726 de doze.”, se arată în același comunicat.

Pentru limitarea extinderii infecțiilor  virale, inclusiv gripă, D.S.P.  Olt recomandă:

Evitarea, pe cat posibil, a aglomerarilor umane si a contactului cu persoanele bolnave.

Folosirea batistei de unica utilizare;

Respectarea unui regim sanatos de viata- alimentatie bogata in legume si fructe;

Evitarea consumului de  alcool, cofeina, pentru că acestea pot duce la deshidratare si astfel la  agravarea simptomelor.

Adaptarea unei tinute  vestimentare adecvate sezonului.

Mentinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii in comunitate.

Omul bolnav se izoleaza de restul familiei intr-o camera corespunzatoare din punct de vedere igienic (luminoasa, aerisita, suficient de incalzita 24-26 grade C).

Evitatea automedicatiei si prezentarea la medicul de familie in cazul aparitiei unor semne/simptome compatibile cu gripa.

Cea mai eficienta metoda de prevenire a imbolnavirilor de gripa este vaccinarea antigripala.

Redactor Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.