ADR Oltenia a lansat Programul Regional Sud-Vest 2021-2027, de 1,2 miliarde euro. Alexandru Stănescu: A venit momentul să vorbim despre proiectele care vor face regiunea mai puternică

0
1473

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a lansat, ieri,  Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, un document strategic de programare şi principalul instrument de finanţare pentru proiectele de dezvoltare ale regiunii, în valoare de peste 1,2 miliarde euro.

La eveniment a participat ministrul Finațelor, Adrian Câciu dar și președinții Consiliilor Județene din regiune, printre care și Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene, foști miniștri, secretari de stat, prefecți, primari din regiune, ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, reprezentanți ai mediului academic din Oltenia.

Directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a afirmat că programul se adresează atât autorităţilor publice, cât şi mediului privat, în vederea creşterii calităţii vieţii în regiune.

„Este un nou început pentru noi și pentru partenerii noștri, un nou drum pe care pornim împreună, cu scopul de a atrage cât mai multe fonduri europene în Oltenia. A venit momentul să vorbim despre lucruri concrete, despre proiectele care vor face regiunea mai puternică, proiecte pe care partenerii noștri sunt pregătiți să le implementeze. Lansarea Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 reprezintă un nou început pentru noi și pentru partenerii noștri, un nou drum pe care pornim împreună, cu scopul de a atrage cât mai multe fonduri europene în Oltenia.”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia..

Programul operațional a fost împărțit în 8 segmente regionale și beneficiază de o alocare financiară mult mai mare față de perioada trecută. Cele 8 priorităţi ale proiectului sunt: P1 – Competitivitate prin inovare şi întreprinderi dinamice (243,32 milioane euro); P2 – Digitalizare în beneficiul cetăţenilor şi al firmelor (34,48 milioane euro); P3 – Eficienţă energetică şi infrastructură verde (279,47 milioane euro); P4 – Mobilitate urbană durabilă (115,92 milioane euro); P5 – Accesibilitate şi conectivitate la nivel regional (174,49 milioane euro); P6 – Educaţie modernă şi incluzivă (84,74 milioane euro); P7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă (227,71 milioane euro); P8 – Asistenţă tehnică (48,82 milioane euro).

Programul Regional Sud Vest Oltenia este un document strategic de promovare și principalul obiectiv de finanțare pentru programele de dezvoltare regionale, adresându-se atât autorităților locale, cât și mediului privat pentru creșterea calității vieții în regiune.

El acopera domenii diverse, precum: inovarea, cercetarea, transferul tehnologic, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea, eficiența energetică sau dezvoltarea urbană.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.