În cursul anului 2021, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Olt au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 1485 de persoane, cetățeni din state terțe și europeni. Au fost depistați 18 străini în situații ilegale și emise 55 decizii de returnare. De asemenea, au fost eliberate 1239 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 6200 lei. Activitatea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Olt s-a desfășurat pe parcursul anului 2021 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu coronavirus. Astfel, în ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2021, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Olt au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 1485 de persoane, dintre care 1126 străini din state terțe, cei mai mulți din Vietnam, Turcia, India, Nepal, Republica Moldova, și 359 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Spania. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și reîntregirea familiei. Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 650 permise de ședere, dintre care 632 pentru ședere temporară și 18 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 47 certificate de înregistrare și 7 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 1407 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1239 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, 168 cereri fiind respinse. Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 26 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 18 străini în situații ilegale. Pentru 1 cetățean străin a fost emisă 1 decizie de returnare de pe teritoriul României, iar ceilalți îndeplineau condițiile și au fost puși în legalitate. Totodată, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 6200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată , și a prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului.
Redactor: Roxana Mihalache