Noi facilităţi fiscale reglementate prin O.U.G nr. 226/2020

0
618

Contribuabilii sunt informati cu privire la principalele facilităţi fiscale introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, după cum urmează: – sunt scutite de TVA, cu drept de deducere, livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul în vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum şi serviciile de vaccinare si testare aferente, precum și achizițiile intracomunitare de Remdesivir, efectuate până la data de 31 decembrie 2022; – până la data de 31 martie 2021 nu se vor aplica sancțiuni pentru neconectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F); – prevederile fiscale introduse prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal referitoare la deductibilitatea integrală, în anumite condiții, a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor (la calculul impozitului pe profit), precum și cele referitoare la mărirea valorii locuințelor livrate persoanelor fizice care pot face obiectul cotei reduse de TVA de 5% (de la 450.000 lei la 140.000 euro) vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022; – a fost reglementat regimul fiscal aplicabil indemnizațiilor de sprijin acordate potrivit art. XV din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, și art. 3 din O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că acestea nu constituie venituri din desfășurarea activității, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli : a) calculul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii datorate se determină separat față de veniturile realizate din desfășurarea activității; b) aceste indemnizaţii nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul de 100.000 euro (aplicabil contribuabililor impuși la norme de venit) sau la plafonul de 12 salarii minime brute pe economie pentru anul 2020 (26.760 lei); c) nu fac obiectul acordării bonificațiilor stabilite prin legea anuală a bugetului de stat. – persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor acordate în baza art. XV din O.U.G. nr.30/2020 care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii (ex:avocaţii), datorează contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru indemnizațiile respective la sistemul propriu de pensii, în cotele prevăzute de Codul fiscal. – contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități (potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, cu modificările şi completările ulterioare) nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 de zile, calculată începând cu 1 ianuarie 2021. Contribuabilii calculează impozitul specific aferent anului 2021 prin împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea valorii rezultate cu diferenţa dintre numărul de 365 de zile calendaristice şi numărul de 90 de zile calendaristice. – a fost prelungit până la data de 31 martie 2021 termenul de rambursare TVA cu control ulterior (termen prevăzut la art. XIII alin.(1) din O.U.G. nr. 48/2020, cu modificările şi completările ulterioare). Alte reglementări introduse: – a fost prelungit până la data de 31 martie 2021 inclusiv termenul de depunere a cererii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare restante la 31.03.2020 inclusiv ( potrivit O.U.G nr. 69/2020) ; – a fost prelungit până la data de 31 martie 2021 inclusiv termenul de depunere a cererii de eșalonare la plată simplificată(eşalonare pe cel mult 12 luni a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii datorate după declararea stării de urgenţă, potrivit O.U.G nr. 181/2020) ; – pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligaţiilor bugetare potrivit art. 5 din O.G nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de soluţionare la data de 31 decembrie 2020, acestea se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta, prin cerere adresată organului fiscal competent, pentru refacerea planului de restructurare cu obligaţiile bugetare restante la 31 decembrie 2020 şi depunerea unei noi cereri până la data de 30 iunie 2021; – până la data de 31 decembrie 2021, automatele comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, trebuie dotate cu aparate de marcat electronice fiscale; Baza legală: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1332 din 31 decembrie 2020.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.