Amendați pentru că nu au respectat măsurile anti-COVID

0
1430

In ultimele 48 de ore, echipe mixte de control au acţionat în Olt, iar  valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 35.950 de lei.

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au intensificat controalele  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat peste 250 forţe de ordine zilnic, fiind verificate 231 de societăți comerciale, precum şi 143 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1340 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 286 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 35.950 de lei, dintre care 261 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 31.450 de lei și 25 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 4.500 de lei. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.