Polițiștii au aplicat 650 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale, valoarea acestora depășind 250.000 de lei.
În perioada 30 mai-1 iunie, pe raza de competenţă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, în această perioadă, poliţiştii aflați în serviciu au intervenit la 217 solicitări ale cetățenilor, dintre acestea 188 fiind transmise prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii olteni au aplicat 651 de sancţiuni, în valoare totală de peste 250.000 de lei.
În urma nerespectării prevederilor legislației privind circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 74 de permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.
La data de 30 mai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat în trafic 3 persoane care conduceau vehicule fără a deține permise de conducere. Astfel, polițiștii au depistat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Vădăstrița în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 544, pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere.
Pe raza comunei Urzica, pe Drumul Județean 544, au fost depistați doi bărbați, de 25 și 32 de ani, din localitate, fiecare conducând câte un moped, fără a poseda permis de conducere.
În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Redactor: Geanina Lupu