30 MAI – Ziua aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie

0
790

Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 MAI, cincisprezece ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei. În cei 15 ani de activitate împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Fără îndoială că prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, identificarea vulnerabilităților la corupție, evaluarea riscurilor asociate acestora, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, de educare a tinerei generaţii în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său. În acest context, reprezentanţi ai D.G.A.-S.J.A. Olt, au distribuit către cetăţeni și funcționari publici flyere cu mesaje de promovare a imaginii şi activităţii D.G.A., având drept scop conştientizarea cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie Ca principal canal de comunicare cu publicul, call-center anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard pentru personalul M.A.I. Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor. De asemenea, mulţumim structurilor M.A.I. care au contribuit şi susţinut demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei, precum şi personalului care a demonstrat integritate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi care a înţeles că numai printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa Ministerului Afacerilor Interne. Vă reamintim faptul că, la nivelul judeţului Olt, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Olt, cu sediul în Slatina str. Primăverii nr.15, telefon 0249.431.002, e-mail olt.dga@mai.gov.ro.

Redactor: Geanina LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.