PACIENŢII UNUI SPITAL DE CRONICI DIN OLT, CONTACŢI DIRECŢI CU PERSONALUL SJA

0
1501

 

13 angajaţi ai Ambulanţei Olt sunt până la această ora, confirmaţi cu coronavirus, însă numărul acestora ar putea creşte.

De asemenea, pacienţii unui spital de cronici şi personalul aflat în garda efectuată de unul dintre medicii de la Ambulanţa Olt, confirmat pozitiv, sunt contacţi direcţi, conform anchetei epidemiologice.
Se asteapta alte 22 de rezultate, iar testarea personalului de la Ambulanţă se va extinde în jurul celor confirmaţi pozitiv. Din cei 13, doi sunt medici, deja internaţi în spital, unul la Slatina, celălalt, cu domiciliul în judeţul Vâlcea. Medicul domiciliat în judeţul Olt are o relaţie contractuală şi cu spitalul de cronici din Piatra-Olt. In garda de duminică, acesta a vazut 10 pacienţi, intrând în contact şi cu patru cadre medicale ale spitalului. Epidemiologii DSP Olt efectuează ancheta epidemiologică în spitalul respectiv şi cel mai probabil se va face şi testarea contacţilor direcţi. Pacienţii au patologii cronice neurologice şi cardiace. Pe de altă parte, în jurul celor 13 cazuri confirmate în Olt s-au stabilit deja 31 contacţi direcţi, membri de familie în principal, care in acest moment se află în izolare pentru 14 zile.
11 angajaţi ai Ambulanţei Olt, au ajuns aseară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în urma testelor pozitive. Este posibil ca acestia sa fi intrat in contact si cu reprezentantii altor institutii, atunci cand s-au format echipe mixte de lucru. Asteptam mai multe detalii, din partea autoritatilor.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.