Prelungirea unor masuri sociale, in sanatate si in educatie

0
701

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea unor măsuri care vin în sprijinul românilor și al companiilor, după expirarea stării de urgență.

Reglementările se vor aplica, potrivit Guvernului, pe o perioadă limitată de timp, iar în anumite domenii vor merge în paralel cu măsurile active de sprijin pentru economie și categorii vulnerabile, pe care Executivul liberal le va lansa la începutul lunii iunie. Printre cele mai importante măsuri se regasesc: prelungirea șomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020, cu posibilitatea menținerii după această dată doar în domeniile în care se vor păstra restricții, atât pentru angajații cu contracte individuale de muncă, dar și profesii liberale, PFA și alte categorii de profesioniști.
Ulterior, acest mecanism va fi completat cu o măsură activă de sprijin pentru reluarea activității companiilor, prin suportarea de către stat a unei părți din salariile angajaților care se întorc la muncă din șomaj tehnic sau care intră în câmpul muncii. Totodata, va fi prelungită măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți pe perioada suspendării cursurilor anului școlar, adică până la 12 iunie 2020. Companiile și instituțiile publice cu un număr mai mare de 50 de angajați au obligația de a stabili programe individualizate de muncă, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră de la începerea și până la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore. Până la 31 mai 2020 acordarea unor drepturi de asistență socială (concediile și indemnizațiile pentru creșterea copilului, pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru acomodare în cazul încredințării copilului spre adopție). In ceea ce priveste sanatatea vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină și persoanelor infectate cu COVID19. Consultaţiile medicale acordate de medicii de familie şi în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea COVID-19 se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, indiferent dacă au sau nu calitatea de asigurat. Serviciile medicale acordate în unitățile de asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic și la domiciliu se decontează la nivelul activității efectiv realizate.
De asemenea, in sistemul educational se reglementează transportul gratuit pentru elevi. Procedura va fi simplă: elevul va merge cu carnetul de elev la transportator – i se va elibera un document de călătorie și transportatorul va păstra cotorul. Elevul va preda cealaltă jumătate a documentului la școală. Școala va da lista cu aceste documente autorităților publice locale, care vor vira banii direct transportatorilor. Elevii nu vor plăti nimic. Vor circula doar pe bază de carnet.
Operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor, sub sancțiunea încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport sau a retragerii licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.
Alte prevederi privesc probele orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, asigurarea finanțării de bază (per elev) pentru copiii din învățământul privat autorizat și confesional, organizarea examenului de definitivat și pentru gradul didactic II, organizarea concursurilor pentru ocuparea catedrelor din învățământul preuniversitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.