Primarul Caracalului caută manager pentru Spital

0
2155

Edilul Liviu Radu are o nouă sarcină. Astăzi trebuie să desemneze o nouă echipă managerială la Spitalul Municipal, asta după ce managerul Marian Mitran a demisionat.
În urmă cu două zile, Mitran și-a înaintat demisia către Prefectura Olt şi către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, având în vedere că pe perioada stării de urgenţă spitalele, chiar şi cele aflate în administrarea autorităţilor locale, s-au subordonat direct ministerului.
„Astăzi trebuie să luăm o hotărâre, încă n-am luat-o. Doctoriţa (n.r. – directorul medical Beatrice Ghimiş) spune că nu mai acceptă. (…) Eu nu ştiu ce s-a-ntâmplat, directorul Mitran ce a făcut pe acolo. Ceva s-a întâmplat în perioada asta”, a declarat primarul Caracalului, Liviu Radu.
Potrivit edilului, fostul manager nu l-a anunțat despre decizia sa.
În acest moment au început să apară și unele nume vehiculate să fie în cărți pentru funcția de conducere.
„Nici măcar într-o astfel de situație politrucii din primăria Caracal nu se pot abține și încearcă să își impună oamenii în funcții. Primarul vrea să își impună city manager-ul orașului în funcția de șef al spitalului! Ce calități o recomandă pe această doamnă, nu știm noi…Chiar nu mai există medici care pot ocupa această funcție?”, a postat pe pagina sa de socializare Octavian Stănescu, candidat la Primăria Caracal.
Acest lucru este infirmat de edilul municipiului.
„N-am luat încă o decizie, nu sunt omul care să adopt singur astfel de decizii. Nu va fi vorba de numele vehiculat (n.r. – Cristina Pencu, administratorul public al oraşului)“, a mai spus primarul.

În momentul redactării acestei știri managerul spitalului, Marian Mitran, nu a putut fi contactat pentru a da detalii despre motivele care au dus la această decizie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.