Pentru prevenirea traficului de droguri și a altor substanțe interzise, cât și pentru combaterea faptelor de violență, a portului fără drept de obiecte periculoase, a absenteismului și a altor comportamente cu risc în rândul minorilor, polițiștii olteni în colaborare cu partenerii instituționali, au organizat acțiuni în mai multe unități de învățământ. În cadrul activităților, au fost efectuate și verificări la 5 agenți economici, pentru a se asigura respectarea legislației privind comercializarea produselor din tutun, alcool și energizante minorilor și menținerea ordinii și liniștii publice.



