D.S.P.Olt – recomandări pentru limitarea extinderii infectiilor virale

0
10

Având în vedere creșterea incidenței infecțiilor respiratorii acute din ultima perioadă la nivel național, Direcția de Sănătate Publică a impus urmatoarele măsuri pentru controlul și limitarea îmbolnăvirilor:

Măsuri pentru  toate unitățile sanitare cu paturi.

Triajul epidemiologic al personalului angajat, înainte de începerea programului de lucru, cu scoaterea din producție a personalului cu semne clinice  de infecție respiratorie acută, respectarea măsurilor de igienă individuală: spălarea pe mâini cu apă și săpun de câte ori este nevoie, recomandare atât pentru personalul unităților sanitare, cât și pentru internați, asigurarea condițiilor de microclimat iluminat, căldura, acces la apă caldă, grupuri sociale funcționale la nivelul unității sanitare, aplicarea măsurilor curente de curățenie și aerisirea corespunzătoare a spațiilor, limitarea numărului de vizitatori la un pacient și scurtarea duratei vizitei ( sub  10 min ), interzicerea accesului  persoanelor din afara  spitalului, în secțiile  ATI, Neonatologie,  Pediatrie, secțiile chirurgicale, boli infecțioase;  accesul  în aceste secții al personalului din alte specialități se va face numai cu echipament de protecție, care va fi colectat la părăsirea secției cu risc, în recipienți adecvați ai secției, interzicerea accesului aparținătorilor cu afecțiuni  respiratorii vizibile clinic, asigurarea rezervelor de medicamente specifice antivirale, valabil pentru spitalele cu secții/ compartimente de boli infecțioase, materiale de recoltare pentru diagnosticul de laborator al gripei, medicamente simptomatice; se va evita pe cât posibil, administrarea  de antibiotice înainte de obținerea diagnosticului etiologic al bolii respiratorii virale, continuarea acțiunii de vaccinare antigripală a persoanelor medico- sanitare, precum și informarea Direcției de Sănătate Publică Olt asupra oricăror evenimente neașteptate.

Măsuri pentru unități de învățământ

Măsuri generale de prevenire a virozelor respiratorii și a GRIPEI:

  1. Respectarea măsurilor de igienă individuală, spălarea pe mâini cu apă și săpun ori de câte ori este nevoie;
  2. Evitarea aglomerațiilor de persoane și contactul prelungit cu cineva care are o viroză respiratorie;
  3. Curățati si dezinfectați vesela si tacâmurile, mai ales dacă unul dintre membrii familiei este bolnav. Spălați jucăriile copiilor după ce au fost folosite.
  4. Folosiți servețele de hârtie pentru a vă acoperi gura și nasul când tușiți sau stranutați, aruncați-le imediat după folosire și spălați-vă pe mâini.
  5. Dormiți bine și mâncați sănătos, echilibrat, pentru a nu vă slăbi imunitatea și a nu deveni vulnerabili la infecții. O dietă echilibrată, care pune accent pe fructe proaspete și legume, cereale și cantitați mici de carne slabă, permite organismului să se concentreze la apărarea împotriva virusurilor, mai mult decât la digestie.
  6. Beți cât mai multe lichide, pentru a vă hidrata suficient. Apa, sucurile naturale, ceaiurile calde cu miere, supele calde de pui, sunt cele mai bune alegeri.
  7. Evitați alcoolul, cofeina și renunțați la fumat, pentru că acestea pot duce la deshidratare și astfel la agravarea simptomelor.
  8. Păstrați camera caldă, dar nu o supraîncălziți. Dacă aerul este uscat, folosiți un vaporizator pentru a vă reduce congestia nazală și a vă atenua tusea.
  9. Este bine de știut că antibioticele nu ajută în viroze. Acestea se folosesc numai la recomandarea medicului.
  10. Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20 grade C.
  11. Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate.
  12. Evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne /sirnptome compatibile cu gripa.
  13. Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzatoare din punct de vedere igienic (Iuminoasă, aerisită, suficient de incalzită 24-26 grade C).
  14. Cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor de gripă este vaccinarea antigripală .

Vaccinul utilizat este diferit de la un sezon la altul, iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.

Măsuri de prevenție specifice colectivităților

  1. Intensificarea măsurilor de igienă colectivă:

– dezinfecția obligatorie a veselei, jucăriilor, suprafețelor și anexelor social sanitare cu substanțe clorigene;

–  aprovizionarea permanentă cu săpun, prosoape de unică utilizare și hârtie igienică a grupurilor sanitare;

– măturarea zilnică a încăperilor numai în absența copiilor și obligatoriu în sistem umed;

– aerisirea încăperilor unde se desfășoară activități educative prin deschiderea obligatorie a ferestrelor în timpul pauzelor;

Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun trebuie să se facă de numeroase ori pe zi, fiind obligatorie în urmatoarele situații:

Personalul colectivităților de copii:

  • Înaintea oricărui contact cu alimentele;
  • Înainte de servirea mesei copiilor;
  • Înainte și după schimbarea scutecelor/lenjeriei copiilor;
  • După însoțirea la toaletă a copiilor
  • După folosirea toaletei;
  • După utilizarea batistelor, tuse, strănut.

 Pentru copii:

  • Înaintea servirii fiecărei mese;
  • După folosirea toaletei;
  • După ștergerea nasului, strănut, tuse.

 Părinții

–  trebuie să fie atenți la apariția primelor simptome de gripă.

La copil febra (peste 38 grade Celsius) este deseori unicul semn, dar copilul poate prezenta tuse, congestie nazală sau semne digestive (diaree, dureri abdominale, vărsături).

– obligativitatea părinților de a reține la domiciliu  copiii ce prezintă semne  de  ămbolnavire  cu aspect gripal.

Revenirea în colectivitate se va face in baza avizului epidemiologic.

  1. Pentru personalul medical ( cabinet medicale școlare, cabinetele medicilor de familie care au în supraveghere colectivități de învățământ )

Supravegherea activă a stării de sănătate a copiilor și tinerilor prin depistarea promptă a cazurilor de boală folosind în acest scop triajul epidemiologic, cu antrenarea în această acțiune  a personalului cabinetelor medicale școlare/ MF, asistentului comunitar, mediatorului sanitar a cadrelor didactice, nedidactice și auxiliare din unitatea de învățământ cu accent prioritar pe depistarea semnelor/ simptomelor de tip respirator compatibile virozelor, gripelor umane. Conducerea colectivității de copii trebuie să comunice părinților măsurile de protecție adoptate și să le recomande respectarea lor cât timp se află în interiorul instituției.

Monitorizarea absenteismului în unităţile şcolare datorat infecţiilor  respiratorii.

Atunci când primele semne de boală ale copilului apar în timpul programului la creșă sau grădiniță trebuie contactați imediat părinții pentru a fi invitați să ia copilul și să se adreseze medicului de familie sau medicului pediatru. Atunci când personalul instituției nu reușește să ia legătura cu părinții, trebuie să contacteze medicul de familie sau pediatrul. Pentru un astfel de demers în afara situațiilor de urgență trebuie obținut în prealabil acordul părinților. Izolarea la domiciliu, la izolator sau spital a școlarilor/ preșcolarilor depistați cu semne de boală cu aspect gripal, la indicația medicului. Organizarea de acțiuni specifice de educație sanitară de către personalul cabinetului medical școlar /medical de familie, asistent comunitar, mediator sanitar, în colaborare cu conducerea instituției de învățământ cu privire la: informarea elevilor, personalului unității școlare, părinților asupra semnelor de boală, importanța respectării regulilor de igienă individuală și colectivă.

D.S.P. Olt  susține recomandarea că “vaccinarea  antigripală este cea mai sigură și eficientă măsură de profilaxie” care trebuie aplicată cu caracter anual. De la debutul sezonului rece, până în prezent, la nivelul județului Olt,  36.181 persoane s-au vaccinat împotriva virusului gripal.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.