Intalnire la sediul MADR

0
18

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a primit astăzi la sediul MADR vizita Ambasadorului Republicii Kazahstan în România, Excelența Sa Ali Yerlik.

Discuțiile s-au concentrat asupra stadiului actual al colaborării în sectorul agricol și agroalimentar și a consolidării acesteia, dar și în ceea ce privește noi posibilități de dezvoltare, în funcție de domeniile de interes din cele două țări.

Totodată, au fost discutate posibilitățile de semnare a unui Memorandum de înțelegere în domeniul agriculturii între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii din Republica Kazahstan. Acesta ar urma să fie definitivat în vizita de lucru a ministrului agriculturii din România la Astana, ce este preconizată să aibă loc în acest an.

Memorandumul de înțelegere vizează dezvoltarea cooperării în domenii de interes comun, precum producția vegetală și animală, mecanizarea agriculturii, industria alimentară, dezvoltarea rurală, sectorul irigațiilor, serviciile de consultanță agricolă și cercetarea științifică.

Republica Kazahstan reprezintă un partener strategic al României în Asia Centrală, relația bilaterală fiind susținută inclusiv prin participarea la misiuni economice și agricole și prin schimburi de bune practici, un exemplu în acest sens fiind domeniul cercetării agricole și cooperarea între universitățile de profil din cele două state.

„România este deschisă consolidării parteneriatelor internaționale în agricultură, iar cooperarea cu Republica Kazahstan oferă oportunități concrete pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar și pentru schimbul de expertiză”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu.

MADR rămâne un partener dedicat dezvoltării relațiilor bilaterale, punând accent pe cooperarea instituțională care să aducă beneficii concrete fermierilor și să susțină creșterea economică a celor două state.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.