Autostrada Sibiu – Pitești (A1): au început operațiunile de dinamitare necesare construcției tunelului Robești, pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu)!
Aceste operațiuni se vor desfășura zilnic, până la finalizarea străpungerii zonelor cu stâncă dură de pe traseul acestui tunel în lungime de 900 m.
În paralel, Asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) va executa și alte tipuri de lucrări la cele două galerii, 24 de ore din 24.
Pentru construcția tunelului de la Robești se vor excava 200.000 mc de material și se vor folosi aproximativ:
– 70 tone material exploziv,
– 60.000 mc beton,
– 4.000 tone armătură și confecții metalice.
Lotul 2 (Boița – Cornetu) al Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) are o lungime de 31,33 km, iar pe traseu vor fi construite:
– 7 tuneluri
– 48 viaducte/poduri/pasaje
“Tunelul Robești va avea o lungime de 900 m, este construit cu metoda austriacă iar pe anumite porțiuni, unde a fost identificată rocă dură se va apela inclusiv la dinamitare subterană. Asocierea de constructori turci (Mapa – Cengiz) este mobilizată pe acest sector al șantierului, pentru această fază, cu 30 de muncitori și 10 utilaje specializate. Pe măsură ce activitățile vor evolua, numărul muncitorilor și al utilajelor va crește proporțional.”, a precizat Pistol.
Șeful CNAIR a adăugat: “Pe întreaga secțiune vor fi construite 7 tuneluri, din care cel mai lung va fi cel de la Câineni (1.520 m).
Contractul pentru construcția secțiuni 2 (31,33 km) a autostrăzii Sibiu – Pitești are o valoare de 4,25 miliarde, este finanțat prin Programul Transport (Fonduri Europene Nerambursabile) și trebuie finalizat în anul 2028.
Secțiunile 2 și 3 fac parte din tronsonul montan al Autostrăzii Sibiu-Pitești și au un grad de dificultate tehnică foarte ridicat.
Redactor: Geanina Lupu



