Înscrierile în Programul FIV 2025 pentru susținerea natalității au inceput

0
11

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) anunță demararea înscrierilor în Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) 2025, începând cu data de 20 octombrie 2025, ora 10:00.

Înscrierile se realizează exclusiv online, prin intermediul platformei digitale disponibile pe site-ul MMFTSS: https://mmuncii.gov.ro/crestere-natalitate-fiv/Informații suplimentare pot fi găsite și pe site-ul: https://up-comunitate.ro/projects.

Link-ul către platformă este disponibil pentru depunerea dosarelor doar din data de 20.10.2025, ora 10:00.

Perioada de înscriere în program este 20.10 – 30.11.2025. După această dată nu vor mai fi acceptate dosare noi.

Important:

  • Pot aplica persoanele sau cuplurile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de program;
  • Nu pot depune dosar de înscriere persoanele care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul unor programe similare, derulate de alte instituții;
  • Documentul de indicație FIV (Anexa nr. 1b) trebuie să fie emis ulterior datei de afiliere a unităților sanitare partenere la Programul FIV 2025;
  • În cazul beneficiarilor Programului FIV 2024, înscrierea în noua sesiune este posibilă numai după finalizarea decontului aferent procedurii efectuate cu voucherele obținute anul trecut, decont care trebuie să fie înregistrat și validat în platforma digitală, conform 32 alin. (2);
  • Toate documentele trebuie să fie complet și corect completate și încărcate în platforma digitală, în formatul solicitat.

Procedura de înscriere în Program:

  1. a) Solicitanții accesează platforma digitală indicată pe site-ul MMFTSS, își creează un cont și se autentifică;
  2. b) După autentificare, se completează câmpurile cu datele solicitate, se selectează clinica la care se dorește efectuarea procedurii, din lista unităților sanitare partenere ale Programului, acreditate pentru desfășurarea acestor activități;
  3. c) După completarea datelor, se descarcă și se semnează documentele predefinite generate automat de platformă, respectiv:
  • cererea de înscriere (Anexa nr. 1);
  • declarația pe propria răspundere (Anexa nr. 1a);
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa nr. 1c).

Acestea, împreună cu restul documentelor justificative, se încarcă în platformă.

  1. d) După încărcarea completă a documentelor, aplicația generează numărul de înregistrare al dosarului. Solicitantul poate urmări statusul dosaruluiîn contul propriu.

Dosarul de înscriere cuprinde:

  1. Cererea de înscriere completată și semnată (Anexa nr. 1);
  2. Declarația pe propria răspundere (Anexa nr. 1a);
  3. Document medical care să ateste diagnosticul de infertilitate(document de indicație FIV – Anexa nr. 1b);
  4. Acordul individual privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa nr. 1c);
  5. Copia actului/actelor de identitate, certificată „conform cu originalul” și semnată olograf;
  6. Adeverință/adeverințe care atestă calitatea de asigurat/asigurațiîn sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate în termen de valabilitate.

Atenție!

  • Se recomandă verificarea atentă a corectitudinii datelor introduse în platformă, înainte de transmiterea finală;
  • Dosarele incomplete sau care conțin documente emise anterior afilierii unităților sanitare partenere vor fi respinse.

Pentru informații suplimentare și actualizări privind lista unităților partenere, accesați site-ul https://mmuncii.gov.ro/crestere-natalitate-fiv/ .

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.