Două persoane au ajuns la spital în această dimineață, după ce au fost implicate într-un eveniment rutier. Accidentul s-a produs pe Drumul Expres 12, în afara localității Balș. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi intrat în coliziune cu două autoutilitare ce ar fi fost staționate. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.