Unde se duc telefoanele vechi? De ce e bine să le reciclăm?

0
51

Dacă ne luăm după statisticile reciclatorilor, care arată că din mobilele cu o durată medie de utilizare de aproximativ 18 luni, doar 5% ajung la reciclare, putem spune că telefoanele nu se duc nicăieri, ci rămân prin sertarele utilizatorilor, pe post de amintiri, chiar dacă pentru cele mai multe nu mai există încărcătoare, baterii sau sisteme de operare, care le-ar putea face să se mai deschidă vreodată.

Iar păstrarea nu este doar un obicei al românilor, ci al europenilor în general, care se pare că se atașează peste măsură de telefoanele mobile pe care le-au utilizat de-a lungul timpului și le păstrează pentru a se minuna, peste timp, de progresul tehnologiei.

  • De ce e bine să le reciclăm?

Telefoanele mobile conțin metale grele (precum nichel, cadmiu, litiu) și alte substanțe toxice (în baterii și circuite). Dacă sunt aruncate la gunoi sau, mai rău, în natură, aceste materiale pot polua solul, apa și aerul. Prin reciclare, elementele periculoase sunt tratate în condiții sigure, eliminând riscurile pentru sănătatea oamenilor și pentru mediul înconjurător.

Mai mult decât atât, în telefoanele mobile se găsesc metale prețioase precum aur, argint, cupru și paladiu, care pot fi extrase și reutilizate în fabricarea de noi produse, micșorând nevoia de a exploata noi resurse naturale și reducând consumul de energie și apă în procesele de fabricație.

  • Cum le reciclăm correct?

În magazinele specializate. Multe magazine mari de profil electronice și operatorii de telefonie mobilă acceptă telefoane vechi spre reciclare, în două moduri: pe principiul “unu la unu” (la cumpărarea unui telefon nou, magazinul este obligat prin lege să primească un telefon vechi de același tip sau echivalent) sau, în cazul retailerilor cu suprafață de peste 400 mp, prin obligativitatea colectării gratuite a reciclabilelor de mici dimensiuni.

La centre de colectare specializate operate de autoritățile locale sau de organizații de profil ori partenerii lor.

Prin donarea sau reutilizarea telefonului funcțional către o organizație de caritate, care acceptă telefoane mobile funcționale pentru persoanele nevoiașe ori școli sau alte instituții care au nevoie de tehnologie, conform site-ului hartareciclarii.

5 Avantaje ale reciclării

  • eliminarea riscului contaminării mediului, prin neutralizarea bateriilor care conțin metale grele;
  • reducerea cantității de deșeuri electronice ajunse la gropile de gunoi;
  • recuperarea de materii prime valoroase;
  • crearea unui sistem mai sustenabil, prin reutilizarea echipamentelor;
  • eliberarea spațiului din locuință.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.