„Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 – in dezbatere publica

0
66

MADR a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru completarea anexei la Ordinul nr. 117/2023, privind implementarea intervenției IS-V-01 „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole” din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Modificările propuse vizează exclusiv anul 2025 și sunt menite să sprijine fermierii din sectorul vitivinicol afectați de condițiile meteorologice nefavorabile din primăvara acestui an.

Termenul pentru modificarea graficului de execuție a lucrărilor este extins până la 31 iulie 2025, fără ca această schimbare să fie considerată o modificare a programului, cu condiția notificării APIA.

Declarația de finalizare a lucrărilor va putea fi transmisă electronic sau depusă fizic la APIA până la 31 iulie 2025, față de termenul obișnuit de 30 iunie.

Cererea de plată a sprijinului financiar poate fi transmisă până la 22 august 2025, față de termenul anterior de 15 august, pentru a permite efectuarea verificărilor necesare în teren.

Aceste modificări sunt justificate de ploile abundente înregistrate în lunile martie–mai 2025, care au împiedicat desfășurarea în bune condiții a lucrărilor de restructurare a plantațiilor viticole.

Scopul este de a asigura flexibilitate și sprijin real pentru beneficiari, precum și derularea eficientă a plăților în cadrul exercițiului financiar 2025.

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite în scris opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email metodologie.ampndr@madr.ro

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională. https://madr.ro/…/9748-proiect-ordin-completare-omadr…

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.