CONTROL ÎN DOMENIUL PANIFICAȚIEI: 25 DE STRĂINI DIN VIETNAM AU FOST VERIFICAȚI

0
60

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Olt, în colaborare cu polițiști ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și ai Sectorului Poliției de Frontieră Corabia, au desfășurat o acțiune de control în Județul Olt, vizând respectarea regimului juridic al străinilor.

În cadrul acțiunii, a fost verificată o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul panificației, unde își desfășurau activitatea 25 de cetățeni vietnamezi.

Totodată, a fost controlată și o locație destinată cazării străinilor. În urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate încălcări ale legislației privind regimul juridic al străinilor. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, instituțiile cu atribuții în domeniu urmărind prevenirea și combaterea muncii nedeclarate, precum și asigurarea respectării drepturilor muncitorilor străini în România.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.