Un tânăr de 26 ani din Mărunței, și-a înjunghiat tatăl cu cuțitul de bucătărie

0
55

Un tânăr de 26 ani din comuna Mărunței riscă să petreacă ani grei după gratii, după ce și-a înjunghiat tatăl și pe prietenul acestuia de pahar. Bărbatul și-a recunoscut fapta, motivul pentru care și-ar fi înjunghiat tatăl, fiind faptul că acesta o agresase anterior pe mama sa.

Potrivit unui comunicat de presă al Compartimentului de informaţii şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt :

„În cursul zilei de 09.03.2025, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unei sesizări SNUAU 112 făcute de către martorul L.N.R., care a încunoştinţat faptul că, în seara zilei de 09.03.2025, în jurul orei 21:20-21:30, în timp ce se afla la domiciliu, a auzit zgomote, țipete, care veneau dinspre stradă și ieșind să vadă ce s-a întâmplat, l-a observat pe victima D.V., care sângera abundent din zona capului-a mers la acesta și a observat că avea o plagă tăiată în partea din spate a capului, aceasta relatându-i cu această ocazie că fiul său, inculpatul D.T.-D. i-a tăiat cu un cuțit de bucătărie, pe el și pe prietenul său, victima L.I., care se afla la domiciliul lui și cu care consumase împreună alcool. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde au fost internate în vederea acordării îngrijirilor medicale”.

După mai multe investigatii, s-a stabilit faptul ca, pe fondul unui conflict spontan cauzat de consumul de băuturi alcoolice, un barbat a lovit cu un cutit de bucatarie pe tatal sau, dar si pe un prieten al acestuia.

„În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în seara zilei de 09.03.2025, în jurul orei 21:30, pe fondul unui conflict spontan cauzat de consumul de băuturi alcoolice, inculpatul D.T.-D. din com. Mărunţei, jud. Olt, i-a lovit cu un cuţit, de mai multe ori, pe victimile L.I. şi D.V.(tatăl său), în timp ce se aflau în locuinţa ultimei persoane, din com. Mărunţei, jud. Olt.  În urma loviturilor de cuţit, primite în zona capului, toracelui, spatelui, membrelor inferioare şi superioare victimile L.I. şi D.V. au suferit mai multe leziuni corporale, fiind preluaţi de către ambulanţă şi tansportaţi la SJU Slatina., conform fişelor de constatări preliminare întocmite de către medicul legist din cadrul SJML Olt”.

Inculpatul, un tânăr în vârstă de 26 ani, a recunoscut fapta, precizând că motivul pentru care l-a înjunghiat pe tatăl său, a fost că acesta o agresase anterior pe mama sa. În urma probatoriului administrat, în dimineaţa zilei de 10.03.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul, pentru comiterea infracţiunii de tentativă  la omor calificat. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt urmează a solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile, propunere admisă de către Tribunalul Olt.

Punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.