Serviciul de achiziţie a titlurilor de călătorie prin 24pay este de acum disponibil şi în orașul Slatina; astfel, aplicaţia mobilă ajunge la o acoperire de 21 de localități din România, bucurându-se de cea mai mare extindere la nivel naţional pe acest segment. Noua facilitate oferită utilizatorilor transportului în comun din Slatina și din împrejurimi este posibilă datorită parteneriatului încheiat cu Societatea de Transport Public Loctrans.
Astfel, începând cu luna martie, utilizatorii pot achiziționa rapid bilete pentru transportul în comun prin intermediul 24pay. n acest sens, accesează secțiunea „Transport public – Slatina” din aplicaţia 24pay, confirmă cumpărarea unui bilet prin SMS şi sunt direcţionaţi în mesageria telefonului pentru achiziţie, primind la final un mesaj de confirmare. Totodată, utilizatorii au şi posibilitatea trimiterii unui SMS direct la numărul 7494 cu textul „SL” şi primesc mesaj de confirmare cu detaliile tranzacţiei, pentru finalizarea achiziţiei. Plățile procesate prin 24pay sunt securizate, iar achiziția titlurilor de călătorie nu implică niciun comision.
„Continuăm şi în 2025 planurile de extindere a serviciilor şi funcţionalităţilor aplicației 24pay, pentru a fi aproape de cât mai mulţi utilizatori din toată ţara iar zona Transport rămâne una de referinţă pentru noi. În acest context, ne bucurăm să anunţăm parteneriatul cu Loctrans şi să venim în întâmpinarea locuitorilor din oraşul Slatina şi cu achiziţia titlurilor de transport prin 24pay, sigur şi rapid. Prin tot ceea ce facem urmărim simplificarea plăților prin digitalizare și cu fiecare nou partener suntem tot mai aproape de misiunea noastră: de a oferi utilizatorilor acea aplicaţie pentru toate plăţile.”, a declarat Denissa Dumitriu, Chief Commercial & Operations Officer 24pay şi PayPoint Services.
„Digitalizarea transportului public rămâne o prioritate pentru Loctrans SA Slatina, iar parteneriatul cu 24pay, alături de implementarea recentă a e-ticketingului, reprezintă un nou pas în această direcție. Oferim astfel călătorilor o soluție modernă, rapidă și sigură pentru achiziția titlurilor de călătorie, contribuind la creșterea accesibilității și eficienței serviciilor de transport public.”, a declarat Florin Liviu Duca, Director General Loctrans SA Slatina.
Aplicația 24pay oferă servicii de plată pentru transportul public în 21 din marile orașe ale țării, printre care se numără București, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iași, Oradea sau Timişoara. De asemenea, utilizatorii aplicației pot accesa numeroase alte servicii, precum plata facturilor, reîncărcarea electronică, plata parcării, a rovinietei, a poliței RCA şi multe altele.
Redactor: Roxana Mihalache