Au trecut alegerile Parlementare iar PSD Olt deși ocupă primul loc în preferințele oltenilor a pierdut doi parlamentari.
Siminica Mirea nu a reușit să mai intre în Senat, rămânând cu două mandate. Aceasta le-a mulțumit oltenilor și subliniat faptul ca va rămâne în echipa PSD.
‘Vă mulțumesc din inimă pentru susținerea extraordinară pe care mi-ați oferit-o la alegerile parlamentare. Deși votul vostru a fost unul clar și a depășit semnificativ susținerea acordată altor formațiuni politice, configurația actuală favorizează un partid care nu a primit același sprijin din partea voastră. Astfel, nu voi putea să vă reprezint în Parlament așa cum mi-am dorit. Mă bucur însă că Partidul Social Democrat Olt a fost pe primul loc în preferințele voastre și pe locul doi la nivel național. Am pus suflet și emoție în această campanie, iar sprijinul vostru m-a motivat la fiecare pas. Chiar dacă rezultatul nu reflectă așteptările noastre, rămân alături de voi și de județul nostru. Cred cu tărie că Oltul contează și că, împreună, vom reuși să mergem mai departe. Le mulțumesc colegilor din filială pentru încredere și susținere. Rămân pe deplin dedicată dezvoltării județului Olt și îmbunătățirii vieții tuturor oltenilor’, a anunțat senatorul PSD Olt.
În aceeași situație se află și Liviu Voiculescu, care în acest legislativ ocupa o funcție de senator și candidase pentru un mandat de deputat din partea PSD.
‚Vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru votul de duminică! Dar mai ales, vă mulțumesc pentru întâlnirile cu voi în această campanie electorală și vă mulțumesc pentru toate mesajele de susținere din ultimele zile, care m-au făcut să vad lucrurile altfel, să văd ceea ce contează cu adevărat. Dragii mei, nu am obținut un mandat de parlamentar. Nu e nici o dramă. Pentru mine, această experiență nu este una final, ci o continuare a drumului nostru împreună. Până la urmă, cine muncește pentru oameni nu are prea mult timp să stea pe gânduri. Mai avem treabă de făcut în acest mandat, iar eu voi rămâne exact acolo unde îmi este locul: la datorie în mijlocul oamenilor. Politica nu este despre scaune. Politica este despre fapte. Iar eu vă promit că de acum în colo, faptele mele vor vor vorbi mai tare decât orice rezultat.Mergem înainte, cu capul sus și mânecile suflecate’, a declarant Liviu Voiculescu.
O alta schimbarea pe lista parlamentarilor social-democrați a fost înlocuirea lui Adrian Chesnoiu cu Bogdan Mihuți. Ambii din Organizația PSD Caracal. Chesnoiu s-a retras iar locul al III-lea pe lista deputaților a fost preluat de Mihuți, care de altfel a reușit să obțină un mandat.
‘La nivel județean, PSD Olt rămâne prima opțiune de vot și pentru asta aș dori să le mulțumesc oltenilor noștri și totodată să îi asigur că, oriunde m-aș afla, voi fi cu gândul și cu fapta la dezvoltarea județului nostru.
La nivel național PSD a obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, dar greul abia acum începe, pentru că o majoritate parlamentară va fi greu de obținut și nu fără puține compromisuri!
Deși cel mai urât cuvânt în conștiința politică a cetățeanului de rând, COMPROMISUL, va fi cel mai adesea cheia identificării unei soluții în viitorul Parlament, pentru a se asigura o guvernare cât de cât!
Personal mă apropii de încheirea mandatului de deputat în Parlamentul României cu sentimente de recunoștință, pentru o experiență deosebită în devenirea mea ca om politic. Au fost patru ani cu o agendă încărcată, cu multe proiecte și provocări, pe unele reușind să le finalizez pe altele din păcate nu!’, a declarat Adrian Chesnoiu.
Sunt bucuros că Bogdan Mihuți, mai tânărul nostru coleg din organizația PSD Caracal, a fost ales în funcția de deputat și ne va reprezenta alături de Marius Iancu și Florin Barbu în Camera Deputaților. La Senat, oltenii l-au validat prin votul lor pe domnul Paul Stănescu. Sunt sigur că ai mei colegi social democrați olteni vor continua proiectele de dezvoltare pentru județul nostru!
Felicitări și mult succes tuturor!
Bogdan Mihuți a fost consilierul personal al primarului Ion Doldurea, iar în prezent este director al Centrului Cultural din Caracal și președintele TSD Caracal.
‘Vă mulțumesc pentru încredere și vă asigur că înțeleg și simt importanța acestui vot. Îmi voi asuma cu maximă responsabilitate sarcina de a promova și susține interesele locuitorilor Municipiului Caracal, orașul meu natal, și ale cetățenilor din Olt. Mulțumesc în mod special dlui Adrian Chesnoiu, deputat PSD, dlui Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal și dlui Lari Pătran, viceprimar, care au crezut în mine și au propus candidatura mea pe listele PSD Olt.
Alături de colegii din organizația municipală de partid am construit în acești ani proiecte prin care am câștigat încrederea dumneavoastră.
Alături de echipa condusă de dl. Primar Ion Doldurea, am participat direct la implementarea multor proiecte în orașul nostru.
Mă consider un norocos că am avut și am șansa să lucrez cu oameni profesioniști și dedicați muncii lor și oamenilor din jur.
Vă asigur că nu voi dezamăgi și voi fi mereu deschis dialogului cu cetățenii a căror interese le susțin din Parlamentul României’’, a spus Mihuți.
PSD Olt a obținut 41,58% la Senat și 41,30 % , mai exact și-a asigurat un post de senator, în persoana lui Paul Stănescu, și trei de deputat, respectiv Marius Iancu, Florin Barbu și Bogdan Mihuți.
Redactor: Georgeta Trușcă