În perioada 25 – 27 octombrie 2024 va avea loc cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Naţional – Concurs de Umor – „Oltenii &… Restu’ Lumii“ . Festivalul a devenit de a lungul anilor o emblemă a județului.
‘În fabulosul spațiu mioritic, oltenii au jucat dintotdeauna un rol important, preluând și diseminând în lumea largă umorul lor nativ, cu adăugirile și ajustările impuse de vremuri și de oameni. În „Pașaportul de Oltean” creat de Visi Ghencea, stă scris așa: „Dacă (…) juveţii nu făceau gât apelând la tactica „iuţelii de mână“ şi „nebăgării de seamă“, acum Oltenia ar fi făcut parte din spaţiul Schengen iar intrarea în Comunitatea Europeană s-ar fi făcut exact prin dreptul Slatinei”. Veniți așadar la Slatina, în perioada 25-27 octombrie 2024, la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Naţional – Concurs de Umor – „Oltenii &… Restu’ Lumii“ să râdem pe săturate de noi și de ceilalți, să ridicăm stindardul cu însemnul oltenesc, spre a marca acest kilometru zero al umorului oltenesc și al restului lumii și spre a primi cetățenia de oltean permanent sau provizoriu, după caz’’, anunță organizatorii.
Pe parcursul celor trei zile va fi organizat și concursul de umor. Potrivit organizatorilor au fost deschise înscrierile pentru secțiunile : A. Secţiunea CREAŢIE LITERARĂ – concurs: – EPIGRAMĂ; – FABULĂ; – VOLUM LITERATURĂ UMORISTICĂ: 1. Volum de proză scurtă; 2. Volum de fabulă; 3. Volum de epigramă. B. Secţiunea CARICATURĂ: 1. Concurs de caricatură; 2. Expoziții de caricatură; 3. Caricaturiști în festival.
Concurenţii vor trimite exclusiv prin e-mail un număr de 10 epigrame astfel: câte 3 epigrame pentru fiecare temă şi 4 epigrame pe temă liberă: – Teme impuse: – „Oltenii și Restu’ Lumii”. – „Paradox electoral.“
Duelul epigramistic va constitui un element al concursului de epigramă din cadrul festivalului. Evoluția paticipanților la Duelul epigramistic se va face pe o temă impusă ad-hoc de către organizatori ori de către public și se va desfășura în data de 26.10.2024.
La secțiunea CREAȚIE LITERARĂ EPIGRAMĂ se vor acorda următoarele premii: – Marele premiu „Nicolae Fulga” în valoare de 1.000 lei + Trofeu – Premiul I în valoare de 800 lei – Premiul II în valoare de 600 lei – Premiul III în valoare de 400 lei – 2 mențiuni în valoare de 300 lei fiecare Clasamentul va fi realizat pe baza punctajului obținut în urma jurizării lucrărilor trimise. Juriul va fi compus din 3 (trei) membri, personalități recunoscute din lumea epigramei, membri ai Uniunii Epigramiștilor din România.
La secţiunea CARICATURĂ pot participa toţi creatorii de gen, membri sau nu ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, Uniunii caricaturiștilor precum şi elevi ai Şcolilor de Caricatură din ţară. Secțiunea CARICATURĂ va avea două teme: – LOGO FESTIVAL „OLTENII ȘI RESTUL LUMII”; – „UMOR CU… CARU’”. Fiecare concurent va participa cu 5 (cinci) lucrări alb-negru sau color (tuş, creion, cărbune, acuarelă, etc.), format A4 sau A3 (inclusiv passepartout-ul) astfel: – 1 (una) lucrare la tema „LOGO FESTIVAL OLTENII & RESTUL LUMII” – 4 (patru) lucrări la tema „UMOR CU… CARU’”. Lucrările trebuie să nu fi fost publicate în presă şi să nu fi fost premiate la alte concursuri din ţară sau străinătate.
Pe parcursul Festivalului Naţional – Concurs de Umor – „Oltenii &… Restu’ Lumii” se va desfăşura Târgul Meşterilor Populari Tradiționali, în cadrul căruia vor expune creatori de artă populară tradițională reprezentativi din zona Olteniei şi din ţară, invitați de către organizatori.
Redactor: Georgeta Trușcă