La data de 27 august a.c., Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi exercitat acte de cruzime asupra unui câine, în municipiul Caracal, din județul Olt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26 august a.c., un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din municipiul Caracal, ar fi exercitat acte de cruzime asupra unui câine.
În cauză, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost pentru câine și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiurea animalelor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale.
Redactor: Geanina Lupu