Minoră violată în curtea școlii, în comuna Iancu Jianu

0
244

La data de 20 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un tânăr cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor. Potrivit reprezentantilor IPJ Olt:

“În fapt, la data de 20 august, în jurul orei 01:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicesti, au fost sesizați de către o minoră cu privire la faptul că ar fi fost victima infracțiunii de viol. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că doi tineri în vârstă de 17, respectiv 27 de ani, ambii din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în timp ce se aflau în curtea unei unități de învățământ din aceeași localitate, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră”.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 20 august, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 27 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.