Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 61 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 760.869.078,38 de lei. Printre acestea se numără și proiectele a două primării din Olt.
Primarul Gheorghe Tudorașcu a semnat proiectul pentru ‘Reabilitarea și modernizarea străzilor comunale din Dobrosloveni’, investiția se ridică la 2 814 050, 16 lei . Iar Eugen Șotae, edilul comunei Tufeni a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează extinderea sistemului de canalizare, o investiție cu o valoare de 28 169 038,11 lei.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, contractele semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
”Continuăm să investim în dezvoltarea localităților, în vederea creșterii economice sustenabile, a creării de noi locuri de muncă, a reducerii decalajelor dintre regiuni și a îmbunătățirii calității vieții tuturor cetățenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Reedactor: Georgeta Trușcă