Filiala judeţeană a PSD Corabia anunţă că Partida Romilor Pro-Europa Olt va susţine candidaţii PSD la alegerile locale din 9 iunie.
Liderul filialei judeţene PSD Corabia, Iulică Oane, susţine că a fost semnat protocolul de colaborare între cele două formaţiuni.
‘Scopul acestui acord politic este sprijinirea reciprocă între cele două părți semnatare în spiritul prevederilor Constituției României, a afirmării identității culturale a poporului român, în vederea participării la alegerile locale din anul 2024 și a reprezentării comunităților de romi din orașul Corabia în administrația publică locală prin reprezentanții săi, precum și pentru îndeplinirea obiectivelor comune
Printre obiectivele vizate în acordul semnat se numără educația, dezvoltarea locală, cultura și sănătatea. Președintele Asociației Partida Romilor Pro- Europa filiala Corabia, Marius Iulian Candoi, a fost prezentat biroului organizației PSD Corabia pentru a forma o echipă puternică la nivel local care să lupte pentru fiecare cetățean al orașului Corabia’, a anunțat PSD Olt.
Redactor : Georgeta Trușcă