Amenzi de peste 240 000 lei aplicate de Garda de Mediu

0
309

În luna februarie, GNM – CJ Olt cu un număr de 4 echipe de comisari a efectuat un număr total de 69 de inspecții, din care 37 au fost inspecții planificate și 32 neplanificate. În ceea ce privește inspecțiile neplanificate, comisarii de mediu au efectuat: 3 controale privind respectarea condițiilor din actele de reglementare, 4 controale in urma autosesizării GNM, 10 controale ca urmare a unor sesizări / petiții, 6 controale dispuse de Comisariatul General al GNM, 1 inspecție pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activității, 1 control de verificare a realizării măsurilor stabilite la controale anterioare, 7 controale împreună cu alte autorități, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu diverse instituții la nivel județean.

Potrivit unui comunicat al Garzii de Mediu:

“Principalele neconformități constatate în urma controalelor menționate au fost: funcționarea fără a deține autorizație de mediu conform prevederilor legale, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității, abandonarea de deșeuri menajere sau reciclabile în zone nepermise, nu au luat măsurile necesare pentru limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă, nerespectarea prevederilor autorizației de mediu, nu au depus declarațiile la Administrația Fondului pentru Mediu, nu au întocmit formulare de transport deșeuri”.

În urma controalelor, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 avertismente si 9 de amenzi în valoare de 247 500 lei. De asemenea, in urma acestor controale a fost dispusă o sancțiune complementară de suspendare a activității la o societate comercială și au fost solicitate pentru doua societăți la Agenția pentru Protecția Mediului Olt emiterea de Notificări prealabile in vederea suspendării autorizației de mediu. Pentru toate deficientele constatate au fost impuse masuri cu termene de realizare.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.