Jandarmii olteni prezenți printre elevi de Ziua Nonviolenței în Școli

0
591

În fiecare an, pe 30 ianuarie sărbătorim Ziua Nonviolenței în Școli, fiind un prilej de promovare a prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar, un îndemn pentru toleranță, respect și nonviolență.

Jandarmii olteni au fost prezenți printre elevii  din șase localități din Olt pentru a le vorbi despre importanța evitării conflictelor, care sunt urmările săvârșirii faptelor antisociale și cui pot să solicite sprijin, în cazul în care sunt victime sau martorii unor fapte care le pun siguranța în pericol.

‘Pe parcursul anilor școlari, ne-am implicat activ în educația elevilor, desfășurând activități preventiv-educative în instituțiile de învățământ, care au avut ca scop prevenirea violenței în mediul școlar, prin care elevii au conștientizat consecințele faptelor antisociale și pericolelor la care pot fi expuși.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, astăzi, 30 ianuarie, jandarmii au desfășurat activități preventive, atât independent, cât și cu reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Olt, în unități de învățâmânt din județul Olt (Slatina, Caracal, Corabia, Deveselu, Balș și Scornicești).

În cadrul activităților au fost prezentate și dezbătute aspecte de interes pentru:

  • Informarea elevilor despre consecințele faptelor de violență școlară;
  • Identificarea cauzelor de violență fizică sau verbală și a bullyingului;
  • Identificarea metodelor eficiente pentru o comunicare asertivă;
  • Identificarea metodelor eficiente pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare și intercunoaștere la nivelul grupurilor.

Obiectivul nostru este de a colabora cu profesorii pentru crearea unui mediu educațional incluziv, prielnic de învățare și exersare a unor comportamente și atitudini civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă în siguranță, motivat și capabil să-și gestioneze emoțiile, adoptând o atitudine tolerantă, asertivă și nonviolentă’’, a declarat Simona Floricel, purtător de cuvânt al IJJ Olt.

Redactor: Georgeta TruȘcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.