Administrația Fondului pentru Mediu a publicat prima listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.
”Cu mare bucurie vă informez că astăzi am aprobat în cadrul ședinței Comitetului de Avizare primii 9.566 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Aceștia au primit aprobarea de a începe instalarea panourilor fotovoltaice în ordinea înscrierii în program, contribuind astfel la reducerea costurilor facturii de energie electrică. Mi-aș fi dorit să putem aproba astăzi toți beneficiarii declarați eligibili de către instalatori, însă, după cum știți, până la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2024 de către Guvernul României, instituția operează doar cu 1/12 din bugetul anului precedent și acesta este numărul maxim de beneficiari pe care i-am putut aproba în acest moment, urmând ca după aprobarea acestuia, să publicăm și restul solicitanților acceptați în program”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data publicării listei. Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023.
Redactor: Roxana Mihalache