Elevii primesc, astăzi, bursele. Află câți bursieri are Oltul

0
1867
Ministerul Educației face prima plată către elevii bursieri. Prima plată a burselor din anul școlar 2023-2024 se va face astăzi, 15 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare. Banii pentru 1.289.994 de burse, la nivel național,  sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare.

Incepând din anul acesta școlar, banii sunt virați unităților de învățământ de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic

Pe septembrie și octombrie, un elev ar trebui să primească 730 lei bursa de merit. 

Potrivit Inspectoratului Școlar, în Olt, avem 25.966 de elevi bursieri. Mai exact, avem doi elevi cu bursă de excelență olimpică I, 13 elevi cu bursă olimpică II iar cei mai mulți sunt cu burse de merit, 8541 de elevi. Conform aceleași surse, în Olt, 15 617 elevi care primesc burse sociale iar 1764 de elevi primesc burse tehnologice. 29 de eleve devenite mame minore primesc bani pentru continuarea studiilor.

În cel mai mare liceu din județ, Colegiul Național ‘Ion Minulescu’, 1045 de elevi primesc astăzi pe carduri, bursele.

Potrivit conducerii liceului, doi elevi primesc bursă de excelență- olimpică I ( singurii din județ), alți doi au bursă de excelență – olimpică II, bursă de merit au 827 de elevi iar socială – 214 ( bursă socială de venit- 37 de elevi, bursă socială monoparentală- 161 elevi și 16 elevi bursă socială medicală).

Un alt exemplu este Liceul Tehnologic Crâmpoia, unde sunt înregistrați aproximativ 200 de bursieri.

Concret, aici, cele mai multe burse acordate sunt sociale – 126, dintre care 48 pentru elevii din clasele primare, 55 pentru cei din clasele gimnaziale și 23 pentru elevii de la Profesională). 37 de elevi au burse de merit și 35 au burse tehnologice.

Potrivit Ministerului Educației 1.289.994 elevi beneficiază de burse școlare. Astfel că 208 elevi au bursă olimpică I și 2.803 au bursă de excelență – olimpcă II iar bursă de merit au 461.777 elevi. Cele mai multe burse sunt cele sociale – 738.821 elevi și tehnologice – 85.644 elevi.  741 de mame minore primesc burse pentru că participă la școală.

Cuantumul minim al burselor:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Amintim că valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.