Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că vineri, 27.10.2023, în urma unui apel la 112, medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitatea Drăghiceni s-a deplasat, împreună cu reprezentanți ai Primăriei comunei Drăghceni, la balta Marioara, unde a fost semnalată existența unor lebede moarte.
Astfel, au fost ridicate cadavrele a patru lebede de vară (Cygnus olor), care au fost aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Olt.
Acestea au fost expediate către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală București în vederea efectuării analizelor de laborator în cadrul Laboratorului Național de Referință.
În data de 02.11.2023, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală București a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1.
Imediat a fost activată Unitatea Operaţională Locală din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, fiind întocmit planul de măsuri pentru zona infectată.
Pentru implementarea planului de măsuri a fost informată Instituția Prefectului în vederea convocării Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt.
DSVSA Olt a instaurat zonă de restricții pe o rază de maxim 10 km, care cuprinde următoarele unități administrative teritoriale : UAT Drăghiceni, UAT Caracal, UAT Cezieni, UAT Dobrosloveni, UAT Deveselu, UAT Redea, și localități din județul Dolj (Preajba de Pădure, Coșereni, Preajba de Jos, Ciocănești, Radomir și Dioști).
În zona de restricții nu există exploatații comerciale care dețin specii cu receptivitate la influență aviară .
Păsările din zonele supuse restricțiilor sunt monitorizate permanent.
Până la această oră nu au mai fost semnalate suspiciuni de boală la păsări sălbatice și/sau domestice .
În conformitate cu prevederile Regulamentului delegat UE 687/2020 se stabilesc următoarele măsuri preventive:
- Circulația păsărilor domestice sau a altor păsări captive din exploatatiile nonprofesionale în care sunt ținute este interzisă;
- Circulația păsărilor domestice din cadrul exploatațiilor comerciale de păsări se realizează în condițiile în care în aceste exploatații sunt respectate condițiile de biosecuritate;
- Se intezice organizarea de tărguri, piețe, expoziîii și orice activități de colectare și dispersare a păsărilor domestice sau a altor păsări captive;
- Transportul sau răspândirea de excremente neprocesate în exteriorul exploatațiilor nonprofesionale în care sunt crescute păsări este interzisă, până la ridicarea măsurilor sanitare veterinare, în cazul exploatațiilor comerciale de păsări această activitate realizandu-se strict cu respectarea prevederilor Regulamentul CE 1069/2009;
- Este interzisă vânarea păsărilor sălbatice sau capturarea lor din sălbaticie, doar dacă nu a fost autorizată de autoritatea veterinară pentru scopuri specifice;
- Este interzisă eliberarea păsărilor de vânat din captivitate în sălbaticie;
- Hranirea păsărilor sălbatice este restrictionata, aceasta activitate intrand in sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice din zona infectata
DSVSA Olt solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.
PTV Oltenia