Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie, în fiecare an, aduce în atenție cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au nici un factor se risc. In acest sens, se deruleaza campania “Depisteaza. Trateaza.Vindeca. Invinge cancerul de san, pas cu pas!” Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populational, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 ani, pentru că în acest interval de vârstă incidența este cea mai mare. Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar. Aproximativ 1/3 din decesele cauzate de cancer se datorează consumului de tutun, indicelui de masă corporală ridicat, consumului de alcool, consumului scăzut de fructe și legume și lipsei de activitate fizică. Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate. Conform statisticilor, aprox 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani; 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă. Riscul de apariție a bolii este reprezentat de: gen – simplul fapt de a fi femeie, înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiații, vârsta la care a debutat menstruația și vârsta la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză. Incidența cancerului crește cu vârsta, odată cu creșterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puțin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrânește. Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial. Potrivit unui comunicat al DSP Olt
“Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân, plămân, colon și rect și prostată. Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, în 2020, pentru prima dată, cancerul de sân cu peste 2.26 milioane de cazuri (11,7%) a devenit cel mai frecvent tip de cancer depăşind cancerul
pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În 2020 s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân. La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 5 ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume”.
În Europa, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2020, cancerul de sân a reprezintat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (531.086 cazuri noi, 12.1% din toate cazurile noi de cancer diagnosticate în Europa ). Conform Eurostat, numărul deceselor prin
cancer de sân a crescut în perioada 2012-2020 cu 6.14%. România a înregistrat în această perioadă o creștere de 10.75% a cazurilor de cancer de sân . Potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, la noi in tara s-au înregistrat: 12085 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidență standardizată pe grupe de vârstă de 65.8‰oo, 3918 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 17.4‰oo. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populational, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 ani, pentru că în acest interval de vârstă incidența este cea mai mare. Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar.
Redactor: Roxana Mihalache