Oltenii își trag vamă la finalul săptămânii. Lora, Elena Gheorghe și Andra vor trebui să vorbească oltenește la Festivalul „OLTENII &… RESTU’ LUMII”, ediția a XXVII-a

0
1488

Trecu un an iar oltenii făcură ce făcură că își pun iar vamă. Pentru trei zile limba oficială va fi olteneasca iar buletinul de identitate va fi înlocuit cu pașaportul de oltean.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Slatina, are loc Festivalul-Concurs de umor „OLTENII &… RESTU’ LUMII”, ediția a XXVII-a.

Lume, lume, se apropie iute cea de-a XXVII – a ediție a Festivalului Național de Umor Oltenii & Restu’ Lumii. Glume și neglume, caricatură, epigramă, umor pe săturate cu personalități de seamă și spectacole cu artiști de soi; vrute și nevrute, pastramă, mititei care vor sfârâi pe grătare, mustul care va curge din belșug, vă așteaptă la Slatina declarată Capitala umorului pentru trei zile (29, 30 septembrie și 1 octombrie 2023). Așa că puneți-vă treburile la punct și începând cu data de 29 septembrie, ora 11 și ceva, veniți cu toți (cu cățel, cu purcel) să ne petrecem, așa cu chef și voie bună, cum doar oltenii știu să o facă!’, anunță George Smarandache, managerul Muzeului Județean Olt.

Nu vor lipsi nici caricaturiștii Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe și Cătălin Mihalache ce vor fi prezenți, vineri, sâmbătă și duminică, la Birourile Mobile de Paşapoarte, acolo unde „se aplică moaca pe paşaportul de oltean”.

Amfitrionul acestei ediții va fi Nae Alexandru, actor la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Personalitatea festivalului, vedeta care va fi implicată în diverse acțiuni pe toată perioada festivalului, este actorul Eugen Cristea, iar printre vedetele invitate în recital, în cele trei zile de festival, se numără Lora, Elena Gheorghe și Andra.

Programul Festivalului-Concurs de umor „OLTENII &… RESTU’ LUMII”, ediția a XXVII-a:

 VINERI – 29 septembrie 2023

Orele 10,10 – 11,11: Primirea invitaţilor la Consiliul Judeţean Olt.

Orele 11,31 şi ceva – 12,12 (plus sau minus): Vama oltenească la Podul Olt.

Primirea invitaţilor – actorul EUGEN CRISTEA (personalitatea festivalului), caricaturişti, epigramişti, interpreţi de umor, ansamblurile folclorice ale etniilor invitate, oficialităţi locale, Fanfara Lyra Band, dansatori (Doina Oltului), pâine tradițională cu sare, pastramă, mamăligă, vin şi praz, paşapoarte de oltean.

Amfitrion: NAE ALEXANDRU, actor la Teatrul de Revistă Constantin Tănase.

Orele 12,12 – 17,17 (Parcul Tineretului):

– Deschiderea târgului meşterilor populari tradiţionali;

– Deschiderea târgului „Bucătăria tradiţională românească” (din judeţul Olt şi din ţară);

– Deschiderea butoiului cu vin şi glume. Mustăria „La Căţaua Leşinată“.

– TARAFUL DE LA MORUNGLAV.

Moderator: NAE ALEXANDRU.

Actriţe la călcat struguri. Statui vivante. Atribuirea de funcţii şi (i)responsabilităţi în Târg;

Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache);

Ansamblurile folclorice ale etniilor invitate.

Acordarea de suveniruri ansamblurilor de către Primăria municipiului Slatina.

Concursuri ad-hoc:

  1. Concurs epigramistic
  2. Concurs de bancuri – în public – cu participarea echipelor de epigramişti şi caricaturişti, invitaţi şi public. Moderator: NAE ALEXANDRU.

Orele 15,00 – 15,30 (Holul Muzeului Județean Olt): EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ GOGU NEAGOE.

Orele 14,55 – 15,55 (Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”):

– EXPOZIŢIA CONCURSULUI NAȚIONAL DE CARICATURĂ – Jurizare și premiere;

– EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: MARIAN AVRAMESCU și LEONTE NĂSTASE.

Orele 16,10 – 16,50 (Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt):

EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: „GABRIEL BRATU”.

Orele 17,17 – 18,00 (Foaierul Centrului Cultural Eugen Ionescu):

– EXPOZIȚIE DE ARTĂ;

– EXPOZIȚIE ȘI LANSĂRI DE CARTE DE UMOR (Cărți trimise în concurs la prezenta ediție, scriitorul NICOLAIE TONY DINCĂ și alții).

Orele 17,17 – 22,00 (Parcul Tineretului):

Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache);

Orele 18,00 – 20,00 (Parcul Tineretului):

– SPECTACOL ANSAMBLURILE FOLCLORICE ALE ETNIILOR INVITATE;

– GRUPUL VOCAL „PLAI OLTEAN” AL ASOCIAȚIEI PENSIONARILOR DIN SLATINA.

Orele 20,00 – 22,00: SPECTACOL ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOINA OLTULUI”.

SÂMBĂTĂ – 30 septembrie 2023

 Orele 09,00 – 10,00: Spectacole susținute de formațiile artistice ale etniilor invitate. Locații simultane: Piața Zahana, Fântâna Speranței.

Orele 10,10 – 17,17 (Galeria „Artis”): EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: „GABRIEL BRATU”.

Orele 10,10 – 22,00 (Parcul Tineretului):

– Mustăria „La Căţaua Leşinată“ – Tarafuri şi ansamblurile invitate ;

– Târgul meşterilor populari (Parcul Tineretului);

– Târgul „Bucătăria tradiţională românească”.

Orele 17,17 – 22,00 (Parcul Tineretului): Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache).

Orele 18,00 – 20,00 (Parcul Tineretului): SPECTACOL SUSȚINUT DE ANSAMBLURILE ETNIILOR INVITATE (LIPOVENI, TURCI, BULGARI, GRECI, RUȘI, NEMȚI, SÂRBI, ROMI).

Prezentator: NAE ALEXANDRU.

Orele 19,00 – 21,00 (Centrul Cultural Eugen Ionescu): REPREZENTAȚIE TEATRALĂ: „5 ACTE DE DRAGOSTE”; Decernarea titlului și cetățeniei de oltean permanent actorului EUGEN CRISTEA.

Orele 20,00 – 21,00 (Parcul Tineretului): CONCERT LA SCENĂ: LORA & BAND FOLK.

Prezentator: NAE ALEXANDRU.

Orele 21,00 – 22,00 (Parcul Tineretului): RECITAL ELENA GHEORGHE & BAND. Prezentator: NAE ALEXANDRU.

DUMINICĂ – 1 octombrie 2023

 Orele 10,10 – 22,00 (Parcul Tineretului):

– Mustăria „La Căţaua Leşinată“ – Tarafuri şi ansamblurile invitate;

– Târgul meşterilor populari;

– Târgul Bucătăria tradiţională românească.

Orele 13,00 – 14,00 (Galeria Artis a Muzeului Județean Olt): EXPOZIȚIE REALIZATĂ DE ARTISTUL LUCIAN DOBÎRTĂ.

Orele 17,17 – 22,00 (Parcul Tineretului): Actriţe la călcat struguri. Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache).

Orele 18,00 – 20,00 (Parcul Tineretului): SPECTACOL SUSȚINUT DE ANSAMBLURILE ETNIILOR INVITATE (LIPOVENI, TURCI, BULGARI, GRECI, RUȘI, NEMȚI, SÂRBI, ROMI). Prezentator: NAE ALEXANDRU.

Orele 20,00 – 21,00 (Parcul Tineretului): CONCERT LA SCENĂ SUSȚINUT DE TRUPA AZUR & NELU VLAD.

Prezentator: Nae ALEXANDRU.

Orele 21,00 – 22,00 (Parcul Tineretului): CONCERT MUZICĂ: RECITAL SUSȚINUT DE SOLISTA ANDRA.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.