Măsuri de ordine ale Jandarmeriei Olt în acest weekend

0
495

Și în acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Olt, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la evenimentele cu public numeros organizate în zona de competență.

Vor fi asigurate măsurile de ordine și vom fi alături de participanții la festivalul antic ”Romula Fest” pe raza municipiului Slatina, precum și în comuna Dobrosloveni.

Festivalul debutează vineri, 01 septembrie a.c., în jurul orelor 19:30, când va avea loc o paradă cu torțe pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina.

În următoarele două zile, efectivele de jandarmerie, vor asigura măsurile de ordine publică, începând cu ora 10:00 în comuna Dobrosloveni, sat Reșca – locație sit Arheologic Reșca.

Recomandăm participanţilor la acest eveniment:

– să aibă un comportament adecvat pe timpul desfăşurării acestora şi să se conformeze indicaţiilor date de către forţele de ordine şi de organizatori pentru evitarea încălcării normelor legale în vigoare;

– să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje);

– părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.

De asemenea, sâmbătă și duminică vor fi asigurate măsuri de ordine și siguranță publică la trei meciuri de fotbal din Liga a III-a, astfel: în data de 02 septembrie a.c., în localitatea Colonești, la meciul de fotbal dintre echipele A.C.S. Vedița Colonești și A.C.S. Flacăra Horezu, iar duminică, în localitatea Potcoava, la meciul de fotbal dintre C.S.O. Petrolul Potcoava și C.S. Sporting Roșiori, precum și în localitatea Curtișoara unde se întâlnesc echipele A.C.S. Oltul Curtișoara și A.C.S. Cozia Călimănești.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor sportive, Jandarmeria Olt adresează spectatorilor următoarele recomandări:

– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;

– părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul jandarmilor prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.