Prima ediție a Festivalului European BIO va avea loc în comuna Polovragi –Vatra Târgului, județul Gorj, localitate ce face parte din Destinația Turistică Dealul Muierii, în perioada 31 august – 3 septembrie 2023. Deschiderea oficială va avea loc în data de 31 august 2023, incepând cu ora 19:00.
Inițiativa organizării acestui festival a luat naștere în contextul Zilei Europene a Produselor BIO, sărbătorită anual pe 23 septembrie. Astfel, Asociația BIO România, împreună cu partenerii săi din Polonia, Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia și Grecia și-au propus să organizeze primul Festival European BIO și al Tradițiilor Locale.
Regiunea Sud-Vest Oltenia, recunoscută pentru realizarea variată de produse bio și pentru tradițiile și meșteșugurile transmise din generație în generație, va găzdui festivalul datorită efortului comun al partenerilor regionali, județeni și locali, care continuă, astfel, demersurile pentru promovarea și dezvoltarea regiunii.
Festivalul European BIO și al Tradițiilor Locale va reuni, la Polovragi, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României. Sunt invitați fermieri și procesatori bio din România și din țările partenere, care vin la festival cu toate tipurile de produse bio certificate, produse tradiționale atestate, produse montane, precum și produse de artizanat: costume populare, ceramică, țesături, covoare.
Evenimentul este organizat de Asociația BIO România, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Judeţean Dolj, Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Polovragi, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Cluster BIO Oltenia, Organizația de Management al Destinației Dealul Muierii, Direcția pentru Agricultură Județeană Gorj, Școala Populară de Artă “Constantin Brâncuși“, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria Vaideeni, Primăria Goești, GAL Parâng, Asociația InfoCons și Asociația Laboratoarelor pentru Calitatea Vieții.
Redactor: Geanina Lupu