Noi locuri de muncă pentru bălșeni. Edilul Cătălin Rotea anunță crearea a 120 de noi locuri de munca în Balș la Centrul Logistic Cit One.
‘Centrul logistic pe Oltenia CIT One își deschide oficial porțile în Balș. Până în prezent prin această investiție au fost create deja 120 de noi locuri de muncă, urmând ca pe viitor, in functie de clienții pe care compania îi va aborda și cei ce vor veni prin intermediul acționarilor, numărul acestora să crească. Această investiție a fost posibilă grație schemei de ajutor de minimis pe care administrația locală o oferă tuturor celor care creează noi locuri de muncă în orașul Balș. Așa cum am promis încă de la preluarea mandatului, crearea de noi locuri de muncă pentru bălșeni a fost și va rămâne în continuare una din principalele mele preocupări’,a anunțat Rotea.
La inceputul mandatului, Cătălin Rotea, promitea bălșenilor atragere investitoriulor în oraș pentru a facilita crearea unor noi locuri de muncă. In perioada aceasta au mai fost create locuri de muncă odată cu deschiderea unor supermarketuri și a unor magazine.
Totodată, edilul anunța atunci atragerea unor investitori și crearea unui parc industrial pe terenurile fostului SMR.
Redactor: Georgeta Trușcă