Programul privind casarea autovehiculelor uzate lansat de Administrația Fondului pentru Mediu

0
526

Agenția pentru Protecția Mediului Olt transmite persoanelor fizice din județul Olt, interesate de Programul privind casarea autovehiculelor uzate, lansat de Administrația Fondului pentru Mediu, următoarele precizări:

Prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2261/2022, cu modificările și completările ulterioare stabilite prin Ordinul MMAP nr. 864 / 2023, a fost aprobat Ghidul de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, având rolul de a furniza persoanelor interesate informații esențiale privind derularea acestui program.

Finanţarea Programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

Programul se derulează în baza contractelor de delegare încheiate de Administraţia Fondului pentru Mediu cu unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comune, oraşe, municipii, astfel cum sunt definite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul uzat mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent pentru casare, care reprezintă suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei, dar care a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a localității unde își are domiciliul, un autovehicul uzat.

Stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru mediu şi suma de 600 lei susţinută din surse proprii de către unitățile administrativ teritoriale organizată la nivel de comună, oraş, municipiu, care s-au înscris în acest program.

Este foarte important ca persoana fizică interesată să caseze un autovehicul mai vechi de 15 ani, și implicit să participe la acest program, să verifice dacă unitatea administrativ-teritorială, pe raza căreia își are domiciliul, participă în cadrul acestui program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere.

Începând de luni, 31 iulie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

Localitățile din județul Olt care s-au înscirs în Program sunt: municipiul Caracal și comunele Bobicești, Giuvărăști, Mărunței, Pleșoiu, Redea, Vișian, Tia-Mare. Bugetul alocat județului Olt este de 1.812.000 lei pentru un număr de 755 de autovehicule uzate.

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

Lista primăriilor care participă în cadrul programului poate fi consultată la următorul link: https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/lista_uat_program_rabla_lo cal.pdf

Persoanele fizice interesate de acest program pot obține mai multe informații accesând pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu,www.afm.ro, secțiunea Programe de finanțare, Programul Casarea autovehiculelor uzate.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.