Sute de controale efectuate de DSVSA, in luna mai

0
445

Pe parcursul lunii mai, consilierii din cadrul DSVSA Olt au efectuat acțiuni de control în domeniul sănătății și bunăstării animalelor și a igienei alimentare . Potrivit unui comunicat emis de DSVSA:

“Au fost astfel, efectuate 7 controale la nivelul exploațiilor comerciale de creștere a porcilor, un control la exploatație comercială de tip A de porcine, 12 controale la exploatații nonprofesionale (gospodării ale populației), 4 (patru) controale la Circumscripții Sanitare Veterinare de Asistență, un control la un fond cinegetic, 4 (patru) controale în târguri, 8 (opt) controale in trafic. Au fost aplicate 4 avertismente conform OG 2/2001 și o sanctiune contravențională conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, in valoare de 600 lei”. Au fost totodata efectuate controale si in domeniul igienei alimentare. Pentru neregulile constatate au fost aplicate sanctiuni in valoare totala de 10 000 lei. Potrivit aceleiasi surse: “Au fost efectuate 164 de controale, din care 32 de controale in unități autorizate sanitar veterinar, 71 controale în unități înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor în domeniul produselor alimentare de origine animală și 61 controale în unități înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din domeniul produselor alimentare de origine nonanimală. Ca urmare a neconformităților identificate au fost aplicate un avertisment conform OG 2/2001 și o sancțiune contravențională conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, in valoare de 10000 lei”.

Au fost efectuate rețineri oficiale pentru 14,5 kg carne pasăre și 8 kg semințe de mac și susan. În cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Olt, Compartimentul de Control Reziduuri de la începutul anului, până în prezent au fost recepționate și analizate 64 de probe de fructe si legume (din care 52 probe de legume) pentru determinare de reziduuri de pesticide din aceste produse alimentare . Nu au fost rezultate neconforme, respectiv depășiri ale reziduurilor de pesticide în legumele și fructele analizate.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.