De la debutul lunii mai pana pe 16 Iunie, la nivelul judetului Olt, în toate unitățile de învățământ, s-a derulat Campania ”Ia atitudine, spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihoactive!” Activitățile din cadrul campaniei au fost desfășurate de către profesorii consilieri școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Olt, lucrătorii Biroului Siguranță Școlară și polițiștii de proximitate din cadrul Biroului Ordine Publică –Poliția municipiului Slatina în toate unitățile de învățământ din municipiul Slatina, în baza unui calendar comun al activităților, polițiștii de proximitate din cadrul polițiilor municipale și orășenești, polițiștii de ordine publică din mediul rural la unitățile de învățământ de pe raza de competență, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității si reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt. Campania a fost initiata cu scopul de a preveni conduitele violente în rândul elevilor, a consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihoactive. Elevii beneficiari au primit informaţii cu privire la formele şi modurile de manifestare a violenţei, efectele acestui fenomen în plan personal/social, psihic/fizic, juridic/pecuniar. Informațiile sunt sistematizate prin prezentarea unor studii de caz concludente și a unor recomandări preventive, adecvate categoriei de vârstă a beneficiarilor. Elevilor le-au fost prezentate diferite situaţii cu care se pot confrunta atât la şcoală cât și în alte medii pe care le frecventează şi li s-a solicitat să prezinte modalităţi de rezolvare a acestora, soluții care să excludă actele de violenţă sau să prevină apariţia acestora. De asemenea, elevilor din clasele gimnaziale, precum și elevilor din clasele liceale, le-au fost prezentate informații în vederea conștientizării cu privire la efectele consumului de droguri și substanțe interzise și a riscurilor la care se expun în cazul traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe cu efect psihoactiv.
Redactor: Roxana Mihalache