ISJ Olt relochează elevii de la “Ionița Asan” și GPP Broșteni

0
2217

Astăzi, Inspectoratul Județean Școlar a luat o decizie la foc automat. Două școli din Olt se regăsesc pe lista clădirilor cu risc 1 la seism. Liceul Teoretic “Ionița Asan” și Grădinița cu Program Normal Broșteni din Găvănești.

  In urma unei ședințe, Inspectoratul Școlar Olt a decis relocarea elevilor din ambele unități școlare.

Dacă elevii de la “Ionița Asan” vor învăța în incinta liceului, doar că au fost relocați în alte clădiri, elevii de la BPP Broșteni vor învăța la școala din centru, din Găvăneşti.

Potrivit inspectorului general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, situația în cele două cazuri a fost soluționată în acest moment.

“Am găsit soluţia, pentru moment se relochează copiii în două imobile din curtea liceului. Este vorba despre 725 de elevi, adică 24 de clase. Iar la Broşteni sunt 11 copii, care se vor duce la şcoala de centru, în Găvăneşti. Am solicitat suplimentarea transportului elevilor cu încă un microbuz”, a declarat Bărbulete.

La “Ionița Asan” orele își vor urma cursul normal. Elevii vor învăța în continuare după acelasi orar și în același program pe două schimburi.

“Am găsit posibilitatea relocării claselor în interiorul liceului. Nu este nevoie să relocăm clase în alte unități școlare”, a declarat Claudia Vanea, directorul liceului.

In acest moment primăria avea făcute toate studiile pentru a demara un proiect de refacerea a clădirii prin POR, dar Guvernul a anunțat că va aloca bani pentru consolidare și reabilitare școlilor cu risc seismic.

Potrivit Guvernului sunt vizate 132 de blocuri de locuințe și 234 de clădiri publice (inclusiv școli), având o valoare totală de 5,7 miliarde lei.

„Ministerul Educației a solicitat conducerilor inspectoratelor școlare ca, împreună cu autoritățile locale, să identifice soluții pentru relocarea preșcolarilor/elevilor care învață în clădiri clasificate ca având grad de risc seismic I și care sunt în uz. Şcolile și instituțiile de învățământ care prezintă risc crescut în caz de cutremur, potrivit expertizărilor realizate, vor intra cu prioritate într-un proces de consolidare și reabilitare printr-un program guvernamental ce va fi aprobat de Guvern. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat ca, pe lângă programele finanțate de la bugetul de stat, să fie avute în vedere proiectele susținute din fonduri europene. Ministerul Educației, în parteneriat cu Banca Mondială, derulează deja un proiect în valoare de aproape 100 milioane euro, care are drept scop reabilitarea, consolidarea și/sau construirea unor școli din zonele cu cel mai mare risc seismic din România”, potrivit Ministerului Educaţiei.

Deja edilul Ion Doldurea anunță că proiectul ce urma să fie depus la ADR S-V Oltenia va viza refacerea și consolidarea unei alte școli.

“Într –un fel pe noi ne avantajează, că trebuie să ne dea bani. Dacă ne dau banii aștia, noi nu mai depunem, la ADR proiectul ce viza refacerea și modernizarea liceului. Facem altceva. Băgăm altă școală”, a declarat primarul Ion Doldurea.

In Olt, potrivit unor surse, 54 de unități școlare au fost trecute pe lista cu clădiri cu risc seismic, dintre acestea 8 sunt consolidate, 10 sunt în curs de consolidare și 5 au deja un proiect care vizează aceste lucări.

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.