Gogu Neagoe vă invită în lumea creionată și expusă la Centrul Cultural din Osica de Jos

0
1085

De mai bine de trei saptămâni lucrările caricaturistului oltean Gogu Neagoe sunt expuse la Centrul Cultural Osica de Jos. Acestea pot fi admirate până pe 16 februarie. Programul de vizită al expoziției este de Luni-Vineri: 10:00-15:00 Sâmbăta-Duminica 11:00-18:00.

Lucrările aduse la Centrul Cultural din Osica de Jos au fost expuse în muzee de artă din Australia, SUA, Los Angeles, Iran, Irak, Franţa, Italia, Germania, Danemarca, Japonia, Bulgaria, Belgia, in muzee din Bucuresti, Craiova, Cluj Napoca, Brasov, Slatina.

Gogu Neagoe este un oltean cunoscut în toată lumea, pasionat de creioane, de pictură și de caricatură, ale cărui opere au ajuns în zeci de țări din Europa, dar și din alte continente.

A absolvit Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, iar apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” și Facultatea de Drept a Universității din București. A apărut în foarte multe emisiuni de televiziune, din ţară şi din străinătate. Artistul în vârstă de 44 de ani și-a dedicat viața operelor de caricatură, ducând pasiunea peste limitele la care se aștepta vreodată. Artistul s-a alăturat în 2021 unei campanii pentru donarea de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti, „Picătură de viaţă”, realizând „Portret pentru o Picătură de viaţă”, mai precis caricaturi şi portrete pentru donatori.

A creionat sute de de portrete, a intrat în contact cu zeci de personalități șefi de state, sportivi și, cel mai important, a ales să-și doneze operele în scopuri caritabile. În anul 2020, de Ziua Femeii, a participat în București la un eveniment caritabil, donând pentru o cauză nobilă. Caricaturistul a realizat un număr de 246 de portrete participanţilor la crosul pentru viaţă „Hope Run for Alexandra”.

Suma colectată de la beneficiarii caricaturilor a fost donată integral pentru ajutorarea polițistei de la Brigada Rutieră din Bucureşti, diagnosticată de melanom malign al membrului inferior clark 4.

Este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România din 2006, iar din anul 2008 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania, UNESCO. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate.

Caricaturistul oltean este invitat de onoare, an de an, la festivaluri de folclor din România, cum ar fi Festivalul de folclor „Căluşul Românesc” de la Slatina, cu o tradiție de 21 de ani, Festivalul Naţional de Folclor „Cântece Oltului”, Călimăneşti, judeţul Vâlcea, organizat de peste 51 de ani, în luna august, de Sfânta Maria, Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Peştişorul de Aur” – Tulcea, care are loc la începutul lunii august. Caricaturile artistului sunt expuse în muzee de artă din Australia, SUA, Los Angeles, Iran, Franţa, Italia, Germania, China, Japonia, Bulgaria, Belgia, Grecia. În 2013, artistul a donat 4 lucrări pictate în valoare de 15.000 de euro, la un eveniment caritabil, pentru copiii cu probleme de sănătate şi săraci.

De asemenea, a mai participat, fără onorariu, la multe evenimente caritabile de sănătate pentru femei cu probleme de cancer din județul Olt, realizând caricaturi pentru invitaţi, iar sumele colectate din caricaturi au fost donate integral pentru susţinerea unor proiecte de prevenire şi tratament pentru cancerul mamar, precum cel din 2015 până 2019: „Rotary susţine lupta împotriva neoplasmului mamar – Screening gratuit prin mamografie pentru femei din mediul rural, judeţul Olt”.

Gogu Neagoe și-a vândut mai multe lucrări de artă, caricaturi cu personalități, fotbaliști și 6 portrete cu Simona Halep în scop caritabil, toate fondurile strânse fiind folosite pentru achiziționarea de defibrilatoare medicale. Acesta a suferit in 2022, doua preinfarcte in mai putin de doua luni. Cu toate acestea caricaturistul continua sa promoveze cultura si arta.

De asemenea, Gogu Neagoe a inițiat și coordonat concursul de creație plastică, ”Școala mea cea mai frumoasă”, pentru elevii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, din comunele și satele județului Olt.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.