Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, obligatorie

0
388

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt reamintește contribuabililor faptul că persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 sunt obligate să transmită organului fiscal cererile, înscrisurile sau orice alte documente doar prin intermediul serviciului electronic Spaţiul Privat Virtual. În situația în care contribuabilii sus menţionaţi depun la organul fiscal cereri, înscrisuri sau orice alte documente în format letric, acestea nu vor fi luate în considerare, organul fiscal procedând la notificarea acestora cu privire la obligativitatea comunicării lor prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual. Spaţiul Privat Virtual este un serviciu electronic pus la dispoziţie gratuit de ANAF, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii pot transmite organului fiscal cereri, înscrisuri, documente, își pot îndeplini obligațiile privind sistemul RO e-Factura, respectiv RO e-Transport, pot solicita extrase de cont, fișa pe plătitor, cazierul fiscal, își pot verifica situaţia fiscală proprie, pot efectua plăţi în mod securizat, primesc acte administrative fiscale, au acces la noutăți legislative. În contextul intensificării atacurilor infractorilor cibernetici care utilizează identitatea vizuală a ANAF, reprezentantii institutiei recomandă tuturor contribuabililor: “crearea unui cont în SPV, pentru o comunicare rapidă şi facilă şi, mai ales, sigură cu autoritatea fiscală. Menţionam că, la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt, pâna la aceasta dată, peste 9000 de contribuabili persoane juridice și-au îndeplinit obligaţia înrolarii în Spaţiul Privat Virtual”. Pentru înregistrarea în SPV se completează online un formular disponibil pe site-ul www.anaf.ro, în secţiunea Servicii online/Înregistrare utilizatori/Spaţiul Privat Virtual.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.