După doi ani, la Slatina, de 1 Decembrie se va servi fasole cu cârnați. Pandemia a blocat în ultimii ani sărbătoarea de Ziua României. Au fost organizate doar festivitățile militare.
Primăria municipiului Slatina organizează evenimente de Ziua Națională, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cei prezenți vor primi stegulețe și cocarde și vor asista la intonarea Imnului României și o paradă militară pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în dreptul statuii domnitorului.
Potrivit unor surse din Primărie, anul acesta la Slatina se vor servi peste 2000 de porții de fasole cu cârnați, de la care nu vor lipsi nici castraveții murați și vinul fiert. Cel mai probabil bucătarii vor amplasa ceaunele cu fasole în parcarea magazinului Oltul.
Totodată, slătinenii vor putea asista și la parada militară. Potrivit Prefecturii Olt vor defila pompierii și jandarmii olteni, dar și militari de la o Unitatea din Caracal. La paradă nu va fi folosită tehnică militară.
Tot pe 1 decembrie se deschide și Târgul de Crăciun Slatina și va fi aprins iluminatul festiv de sărbători.
Redactor Georgeta Trușcă