Atenție la instalațiile de încălzire a locuințelor! Pompierii îți spun ce trebuie să faci pentru a preveni izbucnirea unui incendiu

0
1146

Suntem deja în sezonul rece, cu temperaturi în scădere, iar tot mai mulți dintre noi au început să folosească sobe, reșouri, calorifere sau alte mijloace de încălzire. În această perioadă, pentru asigurarea prevenirii şi stingerii incendiilor, este necesară verificarea instalaţiilor de încălzire, repararea şi curăţarea sobelor şi coşurilor pentru evacuarea fumului, precum și luarea altor măsuri importante.

ISU Olt reamintește că, pe timpul sezonului rece, pentru asigurarea prevenirii şi stingerii incendiilor, este necesară verificarea instalaţiilor de încălzire, repararea şi curăţarea sobelor şi coşurilor pentru evacuarea fumului, verificarea stingătoarelor, umplerea lor cu încărcătura de iarnă sau protejarea acestora împotriva îngheţului, a instalaţiilor de alimentare cu apă şi protejarea lor împotriva îngheţului. De asemenea, trebuie pregătite uneltele pentru dezăpezirea drumurilor de acces la sursele de apă, la intrările în clădiri şi în depozite și evitată supraîncălzirea sobelor care, prin căldura radiată, pot aprinde obiectele din apropiere. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu: ”în anul 2021, 108 incendii au avut cauza probabilă instalațiile electrice defecte sau improvizate, 49 de incendii au izbucnit din cauza cușurilor de fum defecte sau neizolate corespunzător și 11 incendii s-au produs din cauza jarului sau scânteilor produse de sistemele de încălzire. Totodată au fost înregistrați 4 morți și 12 răniți”

Sfaturile pompierilor olteni:

Coș, burlan de fum defect sau necurățat

  • • verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
  • • coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • • coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea); Cenușă, jar și scântei de la sistemele de încălzire
  • • se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
  • • depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
  • • în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm;
  • • cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar; Sisteme de încălzire defecte
  • • asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzit faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
  • • utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;
  • • asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normaţi;
  • Mijloace de încălzire improvizate
  • • asiguraţi izolarea termică a mijloacelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
  • • este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile.
  • • asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul mijloacelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării Ia parametrii normaţi; Mijloace de încălzire nesupravegheate
  • • sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
  • • nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
  • • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune; Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil gazos, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
  • • montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
  • • verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
  • • folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
  • • suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.

Redactor: Georgeta Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.