Astăzi peste 57.000 de elevi din Olt au început școala. Anul acesta școlar este unul diferit de ceilalți.
În primul rând, după trei ani, părinții au putut intra cu cei mici în curtea școlii și în clase. Cei drept unii dintre ei încă nu pot intra în clase, fiindcă în școli sunt șantiere.
În Olt, 7 unități de învățământ sunt în această situație.
“57.100 de elevi incep astăzi școala la nivelul județului Olt, în condiții normale de activitate. Nu sunt probleme, din contră, sunt investiții care au loc în șapte unități de învățământ din Olt. Sunt proiecte pe fonduri europene, pe fonduri naționale și bineînțeles totul se va face pentru elev. Adică, unitățile școlare să aibe noi dotări ca actul educațional să nu mai sufere din aceste punct de vedere. Elevii din aceste școli învață tot aici, doar că în alte corpuri de clădire”, a declarat Adrian Bărbulete, inspector general ISJ Olt.
Pe de altă parte anul acesta școlar este unul diferit și datorită schimbărilor aduse de Minister. Anul şcolar care începe azi vine cu schimbări radicale. Va fi cel mai lung de după Revoluţie, iar în locul celor două semestre, vor exista cinci „module de învățare”, care vor alterna cu cinci vacanțe. Astfel, acest an şcolar va avea 37 de săptămâni (începe pe 5 septembrie şi se termină pe 2 /9 /17 Iunie), spre deosebire de 34 cât au avut ceilalţi ani şcolari. Tezele nu vor mai fi obligatorii, iar în loc de medii semestriale, va exista o singură medie – cea anuală.
Pe ce date a început şcoala în ultimii ani 2022
- – 5 septembrie (37 de săptămâni) 2021
- – 13 septembrie (34 de săptămâni) 2020
- – 14 septembrie (34 de săptămâni) 2019
- – 9 septembrie (35 de săptămâni) 2018
- – 10 septembrie (34 de săptămâni).
Structura anului școlar 2022 – 2023
- Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Redactor: Georgeta Trușcă